Consiliul Local al comunei gălăţene Schela a decis încă de anul trecut plantarea unor brăduţi de-a lungul şoselei, dintr-o parte în alta a localităţii.
După cum ne-a declarat primarul Iacov Bărceanu, este vorba despre 1001 arbuşti care au fost plantaţi din resursele autorităţii locale.
O astfel de imagine este greu de văzut într-un oraş, unde s-ar presupune că briza civilizaţiei adie mai des, ca să nu mai vorbim despre felul în care arată multe dintre comunele gălăţene.
Trebuie însă precizat că banii pentru înfrumuseţarea localităţii n-au picat din cer: comuna Schela găzduieşte un „chiriaş” destul de bogat, Petrom, de pe urma căruia încasările la buget sunt consistente.