Fără „droguri legale” în Campus şi Club S

Fără „droguri legale” în Campus şi Club S
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Alte două mari cluburi din Galaţi, Club Divino şi Club Viva, se alătură campaniei şi vor interzice consumul acestor produse care deja au făcut victime în alte localităţi *

Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) şi Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” (LSG) au pornit campania „Toleranţă zero pentru drogurile legale”.

Astfel, accesul şi consumul de produse etnobotanice în Club S vor fi interzise, agenţii de pază primind ordin să intensifice controalele în rândul studenţilor.

„Nu va fi tolerat sub nicio formă accesul şi consumul acestor aşa-zise droguri legale în Club S. Nu vrem să facilităm aducerea în campus a acestor produse care transformă studenţii în cobai, speculând teribilismul vârstei”.

„Facem această campanie pentru a nu ajunge în situaţia de a avea decese din astfel de motive, aşa cum s-a întâmplat în alte locuri din ţară”, a declarat directorul CCS, Cristian Mortu.

Acesta spune că studenţii asupra cărora se vor găsi astfel de produse, precum şi cei care au fost depistaţi că au utilizat astfel de substanţe vor fi escortaţi în afara clubului.

„Cât timp sunt încă legale, să le consume unde doresc, dar nu în spaţiile în care CCS desfăşoară evenimente. Cei care vin în Club S oricum erau percheziţionaţi pentru arme albe şi alte obiecte contondente, doar că de acum încolo agenţii de pază vor fi mai precauţi, urmând să îi depisteze şi pe cei care deţin astfel de droguri legale”, a mai spus directorul CCS.

Campania CCS şi LSG nu vizează doar interdicţii pentru Club S, ci şi informarea studenţilor cu privire la riscurile pe care le presupune consumul acestor substanţe.

„S-a făcut o campanie de afişaj în Club S şi în campus, prin care am încercat să informăm studenţii în legătură cu toxicitatea acestor produse. De asemenea, s-au împărţit pliante la intrarea în Club, iar LSG a făcut acelaşi lucru şi în campusul universităţii”, a mai precizat directorul Cristian Mortu.

Campania demarată de CCS şi LSG beneficiază şi de sprijinul Poliţiei Campus, care s-a alăturat demersurilor de prevenire a consumului „drogurilor legale”.

Ieri, s-au alăturat luptei împotriva produselor de la magazinele de vise şi Club Divino şi Club Viva, care au anunţat că vor proceda la fel în ce priveşte propriii clienţi.

„Vrem să lărgim campania, să cuprindem şi cele mai importante cluburi din Galaţi pentru ca iniţiativa noastră să aibă succes. Club Divino şi Club Viva deja şi-au dat acceptul şi vor face parte din campanie”, a mai spus directorul CCS.

Citit 2133 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.