În doar câteva zile, în cadrul Planului de măsuri "Gospodăria Municipiului 2020", poliţiştii locali de la Serviciul de Protecţie a Mediului au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în sumă de 38.000 de lei.
Principalele contravenţii, pentru care oamenii legii au aplicat amenzi, sunt: tăieri ilegale de arbori, deversarea de ape uzate, abandonarea/ aruncarea gunoiului menajer, ocuparea carosabilului sau trotuarul aparţinând domeniului public, lipsa contractelor de salubrizare cu operatorul licenţiat, lipsa măsurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv, etc.
În timpul acţiunilor de patrulare, dar şi a verificărilor efectuate în vederea soluţionării unor sesizări, oamenii legii au depistat mai multe încălcări ale prevederilor legale, nereguli care au fost şi sancţionate. Printre cei sancţionaţi se numără un operator economic, care, în calitate de proprietar al unui teren în suprafaţă de peste 340 mp, nu a luat măsuri de salubrizare a acestuia. De asemenea, cel în cauză nu a pus la dispoziţie documentele solicitate şi nu a facilitat controlul pe amplasament. Pentru faptele sale, persoana juridică a fost sancţionată contravenţional, cu o amendă în valoare de 25.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005, privind protecţia mediului cu modificările şi completările ulterioare.
Poliţiştii locali vor întreprinde, până la finalul lunii noiembrie, acţiuni, atât individual cât şi în cooperare, aplicând legislaţia în vigoare şi ţinând cont de atribuţiile fiecărei structuri în parte, precum şi a împuternicirii stabilite de primarul municipiului Galaţi, respectiv: OUG 195/2005, Legea 211/2011, Legea 24/2007, Legea 61/1991 , HCL 260/2018, HCL 316/2019 - Serviciul de Protecţie a Mediului şi Legea 54/2012, Legea 61/1991 , HCL 260/2018, HCL 316/2019 -Secţiile de Politie Locală nr. 1 - 5.
Pe toată durata derulării Planului de măsuri "Gospodăria Municipiului 2020", oamenii legii au în vedere: asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul municipiului; întreţinerea şi utilizarea spaţiilor verzi; utilizarea locurilor de joacă şi a obiectelor de mobilier urban; deţinerea, creşterea şi circulaţia animalelor de companie şi respectarea normelor de igienă; scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună aflate în locuri publice.