Zece ani în sprijinul celor mai nevoiaşi

Zece ani în sprijinul celor mai nevoiaşi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Fundaţia Cuvântul Întrupat sărbătoreşte astăzi zece ani de la înfiinţare, ocazie cu care le dă întâlnire colaboratorilor, sustinătorilor, prietenilor mai vechi sau mai noi, autorităţilor, reprezentanţilor ONG-urilor, foştilor şi actualilor voluntari, de la ora 10.00,  în sala de conferinţe a Parcului de Soft din Galaţi. De asemenea, sunt asteptaţi toţi cei care rezonează cu principiile şi valorile Cuvântului Întrupat, toţi cei care caută oportunităţi de implicare în comunitate, care cred că a ajuta este un privilegiu şi o bucurie. Cu această ocazie, fundaţia lansează şi primul sau raport anual, pe 2010, ce cuprinde şi o scurta istorie a organizaţiei.

„Pentru fundaţie şi echipa sa, această aniversare reprezintă un bilanţ important: numărăm 10 ani de activitate, câteva sute de copii şi tineri vulnerabili sprijiniţi prin serviciile noastre, peste 250 de voluntari români şi străini implicaţi. Este, de asemenea, un moment în care ne pregătim să răspundem la noi provocări, să ne diversificăm activităţile pentru a răspunde nevoilor cât mai multor copii şi tineri aflaţi în situaţii dificile, lipsiţi de ajutor”, ne-a declarat David Chronic, coordonator de regiune Africa-Europa şi membru fondator al Fundaţiei Cuvântul Întrupat.  

Explicaţie foto: Alfabetizarea părinţilor neştiutori de carte a fost una dintre acţiunile de succes ale Cuvântului Întrupat

Citit 2322 ori Ultima modificare Joi, 29 Septembrie 2011 18:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.