Cum rezolvă alţii accesul la locurile de agrement

Cum rezolvă alţii accesul la locurile de agrement

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)
7 comentarii

Suntem încă în campanie electorală, candidaţii se bat cu pumnul în piept că ne fac şi ne dreg, aşa că m-am gândit să le dăm idei de promisiuni noi. Atenţie, însă, deşi ideile sunt oferite cu titlu gratuit, avem de gând să urmărim realizarea lor, în cazul în care câştigătorul cursei electorale şi le asumă.

Pandemia de coronavirus a scos la iveală un lucru pe care noi deja îl ştiam, populaţia, o parte îl cunoştea, o parte îl intuia, dar am sentimentul că autorităţile nu prea îl conştientizaseră. Galaţiul suferă la capitolul posibilităţi de petrecere a timpului în aer liber. Să fim extrem de sinceri: închiderea restaurantelor şi a teatrelor, în starea de urgenţă, pe urmă redeschiderea lor doar cu opţiunea de a realiza activităţile specifice afară a scos la iveală faptul că gălăţenii nu prea au unde să se ducă, pentru a se mişca în aer liber, şi nici nu sunt încurajaţi să o facă. Faleza Inferioară, practic unicul loc de promenadă suficient de spaţios şi care nu presupune taxă, s-a dovedit neîncăpătoare. A devenit atât de aglomerată, încât a ajuns o problemă discutată în guvern şi s-a impus purtarea măştii de protecţie.

Avem spaţii de agrement în afara oraşului, nu şi transport

Ce se întâmplă însă cu spaţiile de agrement din afara oraşului, dar care se află totuşi în proximitatea lui? Uite un proiect comun pentru viitorul primar şi viitorul preşedinte CJ: să facă în aşa fel încât complexul de la Zătun şi Pădurea Gârboavele, cu atracţiile sale - Grădina Zoo, zona de grătare, noul waterpark de la Deliria - să fie accesibile şi celor care nu au autoturisme. Pentru Zătun, e nevoie de un drum de acces şi de o linie de autobuz, pentru Gârboavele, doar de autobuz. Sincer, cred că şi unii dintre posesorii de autoturisme s-ar bucura dacă ar putea să le lase acasă şi să bea şi ei un păhărel la grătar. Sau, pentru amatorii de bicicleală prin pădure, ar fi o oportunitate de ajuns fără să fie nevoie să meargă pe biciclete şi pe drumul naţional, cu autocamioane vâjâindu-le pe la urechi.

La Braşov se poate, la noi de ce nu?

De putut, se poate, a demonstrat-o Primăria Braşov, care a implementat încă de acum doi ani un serviciu suplimentar, tocmai pentru iubitorii de ciclism, atât turişti, cât, mai ales, localnici. Este vorba despre transportul bicicletelor, în remorcă, pe traseul Livada Poştei - Poiana Braşov. Potrivit informaţiilor din presa braşoveană şi de pe site-ul RATBV, serviciul a fost iniţial contra cost, un bilet special costând 5 lei, iar bicicletele se încărcau pe o remorcă ataşată la un autoturism, care urma practic autobuzul de pe linia respectivă. Cererile au crescut însă, iar anul trecut s-a decis suplimentarea remorcilor, care erau ataşate direct la autobuzele de linie, fiecare având capacitatea de trei biciclete, iar serviciul a devenit gratuit, cel puţin pentru moment. Anul acesta, serviciul este disponibil pe perioada verii, în weekend şi de sărbătorile legale, iar din câte am putut vedea cu ochii mei la faţa locului, duminică, la ora 15,00, remorca de 16 biciclete a autobuzului - potrivit site-ului RATBV, aceasta este disponibilă pentru autobuzele care pleacă la oră fixă, celelalte având remorcile de trei biciclete - era aproape plină, semn că braşovenii şi turiştii profită din plin.

Citit 2130 ori Ultima modificare Duminică, 27 Septembrie 2020 22:28

7 comentarii

  • postat de Akbar Duminică, 20 Septembrie 2020 17:16 188.24.202.*** Link la comentariu
    1
    5

    Initiativa poate apartine si consilierilor locali. De orice culoare politica. N-am vazut pe nimeni, timp de 30 de ani, sa propuna infiintarea unui traseu pana in Padurea Garboavele. Sibiul are pista de biciclete din oras pana in Parcul Natural Dumbrava. Galatiul e codas in "civilizatie".

    Raportează
  • postat de misu Duminică, 20 Septembrie 2020 07:25 86.124.205.*** Link la comentariu
    2
    6

    CE SA MAI VORBIM DE INTERESE...IATA UN ALT CAZ REVOLTATOR CARE ARATA IN SLIJBA CUI SUNT CEI DE LA PRIMARIE SI ANUME.PE STRADA REVOLUTIEI LA NR 37 A FOST MONTATA O GILMA DAR MAI LA VALE SPRE INERSECTIA CU STRADA TECUCILA NICI 30 METRI ESTE O ALTA GIMA SICA SA PUNA CAPAC CEI DE LA ECOSAL AU MAI PUS A 3 EA GILMA IN INTERSECTIA CU MOVILEI ANALIZATI CEI DIN PRIMARIE CIT DE JOSNICI POT FI IN SPECIAL CEI DE LA TRANSPORTURI CARE AU MONTAT ACESTE GILME PE O STRADA DE 50 METRI FARA SCOALA SI FARA GRADINITA ,CE SCOP AU ACELE GILME DE CARE V-AM POMENIT NE POATE DA RSPUNS CINEVA ???SAU TOT VIATA LIBERA FACE DREPTATE CA DE OBICEI???ASTEMTAM UN RASPUNS DE UNDEVA!!!

    Raportează
  • postat de Adrian Sâmbătă, 19 Septembrie 2020 21:35 89.39.81.*** Link la comentariu
    4
    8

    Poate fac gospodarii de la brasov si o parcare subterana/supraterana ca dau 6 ture de oras ca sa pot parca . In rest muuuuult pr ca si in cazul sibiului si al clujului. In oradea alta mancare de peste..

    Raportează
  • postat de Un nedumerit. Sâmbătă, 19 Septembrie 2020 14:34 5.13.216.*** Link la comentariu
    3
    14

    Vorbim fespre ignorarea totala a celor ce i au ales, dezinteres fata de omul de rand, care, spre deosebire de ei, alesii, nu are unde a se duce, era malul dunarii, de la pompe pana la cotul pisicii, un spatiu, unde tot amaratul, se ducea cu familia si se deconecta, nu ca nu sa amenajat nimic, drumul e ca vaide el, darnu mai ai voe pe malul dunarii, fiind parcelat si impartit la toti maharii, de la cine? Pentru ce li sa luat acest drept sutelor de galateni care la sfarsit de saptamana, i si lua familia si prietenii si se deconectau pe malul dunarii?
    Cine a aprobat asa ceva? Asta e grija alesilor, imbuibati, fata de populatia galatiului.

    Raportează
  • postat de Tudor V Sâmbătă, 19 Septembrie 2020 09:58 89.136.0.*** Link la comentariu
    5
    22

    Asa ceva necesita viziune si competenta de gospodar pusa in slujba cetateanului, nu a grupurilor de interese, care cer sa le ”iasa si lor ceva de o cafeluta” (intre 10 si 18%)! Probabil gospodarii de la Brasov le au si cu ”bicicleala”, nu numai cu ”JEEP-aneala”, fiind functionari ”publici” doar la salarii dublate si alte beneficii!

    Raportează
  • postat de obs Sâmbătă, 19 Septembrie 2020 08:18 89.137.230.*** Link la comentariu
    0
    11

    La Garboavele s-a refacut drumul de la zoo spre complex? Ca aveau niste gropi si o denivelare mare. Era foarte deranjant pentru soferi si asta nu incurajeaza lumea sa isi strice masinile pe acolo.

    Raportează
  • postat de Florin Sâmbătă, 19 Septembrie 2020 07:33 82.137.8.*** Link la comentariu
    5
    15

    In padurea Garboavele "stapanii/jupanii" de la Consiliul Judetean INTERZIC activitatea de aprindere a focului si prepararea mancarii la gratarele special amenajate. Cica de la mancare se trece la un paharel si NU SE MAI RESPECTA distata de siguranta. Spun ca ai voie cu mancarea gata preparata de acasa si doar sa o servesti in locurile special amenajate. Despre ce vorbim ?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.