MAMĂ,
mai bine mă făceai fântână,
să aibă unde veni îndrăgostiţii şi însetaţii şi ulcioarele,
mână de mână,
unde să-şi facă vrăbiile cuiburi şi să cânte când vine o fată
după oleacă de apă cu lună plină şi uitată
în ochiul adânc şi la fel de înalt
ca plânsul din ochii matale,
care au umplut izvoarele din deal şi din vale !!!
MAMĂ,
iartă-mă că nu m-ai făcut fântână
şi m-ai făcut poet şi nu-mi dau sama
că din laptele matale am învăţat cum se stârneşte şi cum se îngână
„NEC PLUS ULTRA”(!) şi „SI VIS AMARI, AMA”(!)
şi cum se trăieşte şi se moare în LIMBA ROMÂNĂ,
despre care mi-ai zis odinioară
că-i cea mai frumoasă din lume
şi nu a murit niciodată şi nici n-are să moară !!!
