UPDATE. Explozie într-un bloc din Micro 40 (VIDEO)

UPDATE. Explozie într-un bloc din Micro 40 (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

UPDATE, ora 15,16 - O deflagraţie care aproape a distrus un apartament dintr-un bloc din Micro 40 a avut loc luni, la prânz, din cauza unei lucrări făcute de amatori.

Explozia s-a produs în locuinţa unei femei care a tocmit o cunoştinţă să îi taie ţevile vechi de gaze care asigurau alimentarea bocului în sistem pauşal. Omul a executat întocmai ceea ce îi ceruse femeia, numai că nu s-a asigurat ca pe ţeavă să nu mai fie gaze.

Nenorocirea s-a produs, o explozie puternică survenind la scurt timp după ce bărbatul a început să taie cu flexul conducta veche. Deflagraţia a fost destul de puternică încât să distrugă tot mobilierul din bucătărie, să scoată din balamale uşa metalică de la intrarea în apartament şi să provoace daune inclusiv pe casa scării. Atât proprietara, cât şi meseriaşul de ocazie s-au ales cu arsuri la membre, care însă nu le-au pus viaţa în pericol.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu autospeciale, pentru a se asigura că nu au loc scăpări suplientare de gaze şi că restul locatarior din bloc sau imobilul în sine nu sunt în pericol. Specialiştii recomandă cu această ocazie ca lucrările de înlăturare a conductelor de gaze vechi, fie că sunt la case sau la bloc, să fie efectuate de muncitori calificaţi, care au cunoştinţele şi echipamentele necesare pentru astfel de intervenţii.


O explozie a avut loc în urmă cu puţin timp într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Caişilor. Pompierii, care intervin cu mai mullte autospeciale, susţin că cel puţin o persoană a fost rănită în urma deflagraţiei. La faţa locului au ajuns şi medicii de la Ambulanţă. Vom reveni cu amănunte.

Citit 11066 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Noiembrie 2020 08:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.