Aglomerație pe Faleză

Aglomerație pe Faleză
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

De când legea ne obligă să purtăm mască peste tot, inclusiv la plimbările în aer liber, oamenii au început să iasă mai des cu mașinile, pentru a nu mai fi obligaţi să poarte masca. Şi cum Faleza reprezintă cel mai dorit loc pentru relaxare în zilele însorite de primăvară, gălățenii n-au refuzat, duminică, 14 martie 2021, o plimbare pe lângă Dunăre, mai ales că termometrele au arătat temperaturi plăcute.

Astfel, duminică seara, Faleza superioară s-a umplut de maşini, aglomerația stârnind o mulţime de comentarii pe internet. Unele dintre acestea au comparat Galațiul cu marile orașe aglomerate ale Europei, cum ar fi Milano sau Madrid, altele au acuzat faptul că plimbările nu se mai fac astăzi în aer liber, pe jos, ci cu mașina, pentru că este "la modă". Coada de mașini a ajuns la un moment dat să se întindă de la Elice până după Parcul "Viva".

Iar dacă pentru șoferi aglomerația a fost un inconvenient major, pietonii s-au bucurat de o priveliște rar întâlnită, a unei Faleze cufundate în apusul liniștitor al unei zile calde de duminică.

Citit 5123 ori Ultima modificare Marți, 16 Martie 2021 13:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.