Fundația „Gloria Education” plantează încă 5.000 de puieți
Foto: Gloria Education

Fundația „Gloria Education” plantează încă 5.000 de puieți
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Campania de ecologizare ”Green Gloria”, organizată de Fundația ”Gloria Education”, continuă cu o nouă etapă, care presupune plantare a încă 5.000 de puieți în municipiul Galați. Prima etapă s-a finalizat în noiembrie anul trecut și a constat în plantarea a 5.000 de puieți în parcul din Micro 21, în spatele Școlii Nr. 3 și al Mănăstirii ”Sf. Treime”.

”Acum ne-am întors cu forțe proaspete pentru a doua parte a proiectului (plantarea a încă 5.000 de puieți). Nu rata oportunitatea de a socializa, de a cunoaşte oameni şi lucruri noi, de a petrece mai mult timp în naturӑ şi de a înţelege importanţa vitalӑ a mediului înconjurӑtor. Abia așteptăm să ne revedem, pentru un oraș mai verde!”, spun organizatorii campaniei.

Programul plantărilor din acest an va cuprinde următoarele două weekend-uri. Sâmbătă, 3 aprilie (de la ora 10,00 la 14,00) și duminică, 4 aprilie (între 14,00 și 18,00), vor fi plantați puieți în parcul Selgros. La sfârșitul săptămânii viitoare, sâmbătă, 10 aprilie (10,00-14,00) și duminică, 11 aprilie (orele 14,00-18,00), acțiunea se va muta la Plaja Dunărea (Valuri).

”Stai fără grijă, îți asigurăm noi apa și gustarea dulce, poate chiar și un ceai cald, dacă vremea va fi capricioasă!”, ne asigură organizatorii, precizând că toată acțiunea se va desfășura respectând normele de distanțare socială.

Citit 1347 ori Ultima modificare Luni, 05 Aprilie 2021 01:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.