Prima clasă de învățământ profesional dual

Prima clasă de învățământ profesional dual
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

La Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” va funcționa, în anul școlar 2021-2022, prima clasă de învățământ profesional dual din Galați, în cadrul unui parteneriat cu ENGIE România, aşa cum "Vaiaţa liberă" a mai scris în luna ianuarie. Clasa va avea 25 de elevi, care, pe lângă bursa de 200 de lei pe lună de la stat, vor beneficia de avantaje financiare acordate de companie. Astfel, ei vor primi: bursă lunară de 500 de lei, bursă de merit de 200 de lei, în funcție de rezultatele școlare, supliment de 150 de lei pentru cheltuielile de transport pre-urban sau cazarea în regim de semi-internat, masă de prânz pe toată durata practicii, practică sub îndrumarea mentorilor cu experiență, certificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze și oportunitatea de a se angaja în cadrul Distrigaz Sud Rețele sau ENGIE Servicii, la finalul celor trei ani de studii. În primul an, elevii beneficiază de 40 de zile de formare practică, urmând ca în anii următori această perioadă să se extindă până la 120 de zile.

Pentru anul școlar 2021-2022, pre-înscrierile se realizează între 4 mai şi 30 iunie 2021, iar înscrierile între 5 și 8 iulie. Cei interesați pot suna la nr. de telefon 0743.654.113.

Citit 1441 ori Ultima modificare Joi, 15 Aprilie 2021 18:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.