În perioada mai - septembrie 2021, Poliția Locală derulează, la nivelul municipiului Galați, planul de măsuri "Estival 2021". În aceast an, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei, la nivelul Poliției Locale s-a decis organizarea unitară a activitățiilor preventiv-combative efectuate de structurile operative, în vederea asigurării respectării de către populație a măsurilor restrictive instituite în zonele de promenadă (distanțarea socială, purtarea măștii de protecție, etc). Pentru realizarea acestor deziderate, s-a decis intensificarea patrulării polițiștilor locali în vederea asigurării unui climat de ordine publică și distanțare socială, siguranță rutieră, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală, respectarea normelor legale privind curățenia localităților, zgomotul ambiental și comerțul stradal. Oamenii legii desfășoară acțiuni specifice în diferite locații. Sunt vizate zone, precum: Faleza Dunării, Grădina Publică, Parcul Viva, Esplanada de la P-uri, Orășelul Copiilor, Parcul Selgros, Parcul Libertății, Parcul Rizer, etc. "Polițiștii locali vor fi mai prezenți în zonele de promenadă, în special în orele după-amiezii și seara, dar în mod deosebit în weekend, atunci când gălățenii și vizitatorii orașului ies la plimbare, pentru a se relaxa sau a socializa. Vom avea în atenție respectarea măsurilor de ordine și siguranță publică, circulație rutieră, prezența grupurilor cunoscute că tulbură liniștea publică, dar și păstrarea zonelor reabilitate și a celor verzi într-o stare bună. Le recomandăm cetățenilor să apeleze Poliția Locală prin numărul de telefon gratuit 0236/955 și prin aplicația City App, respectiv să sesizeze orice echipaj mobil sau pedestru aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu", a declarat Petrică Hahui, director general al Poliției Locale Galați.
„Estival 2021”. Mai multe patrulări în zonele de promenadă Scris de Beatrice Dumitriu

Mai multe din această categorie: