Perdele de apă şi soare

Perdele de apă şi soare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fără umbră, doar căldură şi vise în culorile apei *

Le putem număra pe degetele de la două mâini. Asta pentru că sunt şase. Dar, înainte de a le bârfi, să zicem mulţumesc frumos şi pentru artezienele care au rezistat în Galaţi.

Că fântâni noi nu mai vedem până hăt, cam până când face poc furtunul de la duş şi atunci să vezi distracţie şi dans familial printre perdele de apă.

Adunarea – în Centru

Cum, doar n-o să spuneţi că Micro 40-ul sau Micro 19-le merită atenţie sau vreo fântână arteziană?!

Păi, oamenii nu au nici măcar apă curentă la robinet sau la ţâşnitoare, de unde să le mai dăm şi ditamai fântâna…?

Aşa, concentrate pe o rază de vreo doi-trei kilometri, le avem pe toate şase pentru locuitorii Mazepelor, ai străzilor Brăilei şi Domnească şi fix atât.

Păpădie înflorită

Cu apă. Cu stropii pe care nu ne putem supăra, că e primăvară sau vară, că transformă soarele în înţepături răcoroase.

Oprită, păpădia aminteşte de lumina aprinsă în cinematograf – te face să te întrebi dacă nu cumva ai visat, şi apă, şi voaluri albe, şi lumină.

Vise rele

Dacă ar fi un top al artezienelor gălăţene, cea din Grădina Publică ar fi pe primul loc. La urâte.

Hidoşenia în formă de castron proptit pe patru picioare, a fost, colac peste pupăză, văruită în nuanţe de albastru-şlapi, numai bun să omoare sentimentul.

În plus, nici forma haios-indecentă în care cade apa nu ajută tot balamucul vizual.

Fata şi peştii ei

Nu ştiu de ce oamenii se leagă de Nespălata. Cel puţin fata şi-a îndeplinit cu brio menirea urbană, de a sluji ca model 3 D pentru puştii pe care desenul din cartea de anatomie nu i-a convins întru totul.

Micuţa piaţetă de lângă Winmarkt are şi ea apa ei. Pur şi simplu, probabil proiectul prevedea o arteziană.

A fost făcută şi nimeni nu s-a mai întrebat oare ce naiba vroia ea de la Galaţi. Mai ales că vizavi, în Parcul Eminescu, mai există o fântână.

Cum nici despre ciupercile de la Spicu nu ne întrebăm, mai ales că dacă avem de ales, mai bine le ocolim.

Există o explicaţie!

Una peste alta, doar nu ne-om crede la Roma, se ne împroaşte cu apă Poseidon şi pruncii lui.

În rest, să ne simţim liberi să aruncăm câte o monedă pe spate, iar dacă nu auzim cum cade în apă, păi să ştiţi că nu-i o întâmplare…

Citit 1675 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.