APIA a început controale în teren

APIA a început controale în teren
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând de vineri, 9 iulie, inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate au demarat controlul la fața locului pentru cererile extrase în eșantionul de control aferent Campaniei 2021. Eșantionul de control extras din baza de date APIA, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic și ecocondiționalităţilor din cererea unică de plată, conține un număr total de 55.844 fermieri. Astfel, pentru controlul pe teren prin metoda clasică au fost selectați 13.035 de fermieri, pentru controlul pe teren prin metoda de teledetecţie, alți 39.016 fermieri, în timp ce 3.793 fermieri intră în procedura de control a schemelor de ajutor din sectorul zootehnic. Suprafaţa totală controlată este de peste 1,3 milioane de hectare. Ca în fiecare an, APIA se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor, pentru ca această activitate de control să se desfășoare în mod corespunzător, ținând cont de situația specială și de normele de siguranță care trebuie respectate.

Citit 1356 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iulie 2021 22:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.