22 dintre cei 33 de conducători auto rămași fără carnete în ultimele zile după ce s-au întâlnit cu filtrele rutiere au ajuns pietoni pentru că au depășit cu mult limitele de viteză. De asemenea, 58 dintre cei 158 de participanții la trafic sancționați în cadrul acțiunii concentrate a agenților de la Circulație, în perioada 23-26 septembrie, au primit amenzi tot pentru același motiv, ceea ce dovedește că încălcarea regimului de viteză rămâne unul dintre pericolele prezente în traficul gălățean, care contribuie la producerea de evenimente rutiere grave. Alături de vitezomanii care și-au pierdut carnetele și/sau banii după ce au dat radarele peste cap, au mai bifat negativ întâlnirea cu polițiștii 14 pietoni, zece bicicliști, șoferii care nu au respectat regulile privind prioritatea sau depășirea sau alte reguli privind circulația pe drumurile publice. 11 șoferi, alături de cei 22 lăsaţi pietoni pentru viteză, și-au pierdut carnetele pentru motive menționate mai sus. Trei nereguli au avut conotații penale, doi șoferi fiind puși sub acuzaţie pentru că au fost prinși beți la volan, iar unul că a cutezat să conducă, deși nu avea permis.
Zeci de șoferi, ajunși pietoni pentru viteză excesivă Scris de Mariana Constandache

Etichetat cu

Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate radarele Un bătăuș judecat pentru violență vindea droguri la ghișeu Peste 600 de refugiați au venit în țară pe la Galați După declanşarea războiului din Ucraina, s-a dublat numărul cererilor de pașapoarte în Galați Peste 800 de locuri sunt scoase la concurs de liceele militare
Mai multe din această categorie: