A avea sau nu germen demolator

A avea sau nu germen demolator
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Zece cadre medicale trebuie să stea acasă pentru a se trata de streptococi *

Acinetobacter, supranumit şi demolatorul de spitale, nu există în niciuna dintre probele prevelate de la cadrele medicale, din aerul condiţionat, de pe secţii, mobilier şi nu numai.

În schimb, zece dintre cadrele medicale „testate” vor sta acasă să se trateze de streptococi şi stafilococi patogeni care au apărut în probele care le-au fost luate.

Cel puţin asta reiese din declaraţiile date de şeful Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP), Valentin Boldea. „Nu s-a pus în evidenţă niciun acinetobacter în niciuna dintre probele luate. În schimb, la cadre s-au evidenţiat stafilococi patogeni şi streptococi în exudantele orofaringiene.

Mai exact, ei sunt purtătorii acestora şi am recomandat ca mai întâi să se trateze şi apoi să se reîntoarcă la muncă. Este vorba de zece cadre medicale care se află în această situaţie”, ne-a spus Valentin Boldea.

Aceeaşi stafilococi şi streptococi s-au găsit şi într-o serie de probe prelevate din aerul condiţionat, noptiere sau cerşafuri motiv pentru care DSP a recomandat dezinfecţie în ATI şi UPU.

„Este posibil ca sursa infecţiei să fie externă”

Realitatea este următoarea: trei pacienţi, dintre care doi au murit, s-au aflat în centrul isteriei provocată de acinetobacter. Toate declaraţiile oficiale au mers pe aceeaşi idee. Acinetobacter există la toţi trei şi asta s-a putut vedea după ce li s-au luat probe biologice.

Medicii au vorbit despre posibilitatea ca pacienţii să fi decedat, fie ca urmare a germenului demolator de spitale, fie ca urmare a traumatismelor craniene severe, a stării lor comatoase, care oricum ar fi dus la moarte.

Valentin Boldea ne-a spus ieri că este posibil ca sursa bacteriei să fie una externă. „Probele biologice luate de la toţi cei trei pacienţi au evidenţiat acinetobacter, dar deocamdată nu avem raportul medico-legal de la cele două persoane decedate, care să ne spună dacă au murit ca urmare a traumatismelor cranio-cerebrale sau din cauza lui acinetobacter. Este posibil ca sursa infecţiei să fie externă”, a încheiat Boldea.

Restricţie la vizitatori

Tot Valentin Boldea ne-a făcut cunoscut că aceste teste au fost făcute în laboratorul Direcţiei şi că rezultatele vor fi trimise la Ministerul Sănătăţii, care-şi va face public raportul mâine.

Reamintim că probe au fost luate şi de către cei de la Spitalul Judeţean, care, deocamdată, nu le-au făcut publice. Oricum, toate aceste rezultate vor fi trimise către Ministerul Sănătăţii, care urmează să-şi facă public raportul asupra situaţiei de la Galaţi. Potrivit declaraţiilor lui Valentin Boldea, restricţia vizitatorilor în incinta spitalului se va menţine.

Citit 1517 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.