Profesorii sunt plătiţi pentru munca la examene

Profesorii sunt plătiţi pentru munca la examene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deşi s-au semnat pe 1 iunie, ordinele care reglementează plata profesorilor participanţi la organizarea şi desfăşurarea bacalaureatului, evaluărilor naţionale şi examenelor de certificare a competenţelor profesionale (atestate) au ajuns luni seara la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Pentru comisiile din unităţile şcolare unde s-a desfăşurat evaluarea naţională la clasa a VIII-a plata va fi următoarea: evaluatori – 3 lei pentru o lucrare corectată, persoana responsabilă cu informatizarea şi comunicarea datelor – 275 lei.

În centrele zonale de la evaluare, preşedinţii de comisie vor lua 600 de lei pentru unităţi cu maxim 1000 de elevi şi 625 de lei pentru cele care depăşesc acest număr. 

Vicepreşedintele va primi 325 de lei, secretarul 300 de lei, membrii – 275 de lei, iar evaluatorii - 4 lei pentru fiecare lucrare corectată.

Profesorii care participă la bacalaureat vor fi plătiţi după cum urmează: preşedinţii - 400 de lei pentru centre cu 450 de candidaţi, 425 pentru centrele care depăşesc acest număr, în timp ce vicepreşedinţii, secretarii şi membrii vor primi toţi câte 275 de lei. Asistenţii vor primi 25 de lei pe zi.  

Persoana responsabilă cu activitatea de comunicare virtuală cu ISJ va fi plătită cu 300 de lei.

La comisiile de bacalaureat la competenţele digitale plata va fi următoarea: membrii şi secretarii – 75 de lei, iar asistenţii – 20 de lei pe zi.

Evaluatorii la limba română şi la informatică - 2 lei pe candidat, iar la limbi moderne - 3 lei pe candidat.

După cum se vede, directorii unităţilor de învăţământ unde se desfăşoară evaluarea la clasa a VIII-a şi ai liceelor unde s-au organizat cele trei examene de competenţe la bacalaureat şi care au fost preşedinţi de comisie şi au stat de regulă în şcoli zi-lumină nu primesc niciun leu în plus pentru munca depusă. O fi corect?

Citit 787 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.