Gălăţeni condamnaţi la suferinţă

Gălăţeni condamnaţi la suferinţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Unora dintre gălăţeni pur şi simplu nu le este dat să fie fericiţi. Oricât ar încerca, viaţa le ridică în cale piedici de netrecut. Este şi cazul soţilor Spirache şi Valeria Pană.

Cu chiu, cu vai reuşiseră să scape de chinul vieţii de la blocul G4 din Micro 20. Mai mult chiar, cu ajutorul medicilor de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi, bărbatul învinsese tuberculoza care îl chinuia.

Din nefericire, traiul greu şi-a pus amprenta şi asupra sănătăţii Valeriei, în vârstă de 30 de ani, care este acum internată, tot cu tuberculoză.

De parcă toate aceste necazuri n-ar fi fost de ajuns, copilul de 14 ani al soţilor Pană are un handicap grav şi nu se poate descurca fără însoţitor permanent.

Venitul familiei nu atinge nici măcar 1.000 de lei pe lună: Spirache primeşte pensie de boală, iar Valeria indemnizaţie de însoţitor pentru îngrijirea propriului copil.

Cât timp ea este internată, copilul se află în grija mamei, cea care ne-a vizitat la redacţie şi ne-a cerut ajutor. Ne-a spus că pentru ea nu-şi doreşte decât sănătate, dar că pentru familia fiicei sale şi-ar dori o viaţă cât de cât normală.

Familia Pană locuieşte în Micro 40, pe strada Ionel Fernic, la nr. 2 bl. N16, sc. 4, et. 3, ap.91, într-un apartament al Primăriei. Mama Valeriei spune că de la o vreme cei doi nu-şi mai permit nici măcar să-şi plătească întreţinerea şi chiria, deşi şi-ar dori foarte mult să o poată face.

Poate că ar fi momentul să îi vedem şi pe aceşti oameni năpăstuiţi care trăiesc printre noi şi să le venim în ajutor, fiecare după puterile noastre. Dacă singuri nu pot lupta cu viaţa, am putea încerca să demonstrăm că putem măcar să le alinăm suferinţa. 

Citit 1171 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.