Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin preoţii şi credincioşii din eparhie, a organizat noi acțiuni de ajutorare a refugiaților din Ucraina.
"La iniţiativa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, Protoieria Galaţi şi Protoieria Tecuci, sub coordonarea Centrului eparhial, s-au mobilizat pentru a trimite către Episcopia Tulcii, produse medicale şi igienico-sanitare, pături, îmbrăcăminte, produse de igienă personală, alimente de primă necesitate şi apă îmbuteliată, ce au fost dăruite Eparhiei Tulcii, pentru a fi oferite cetăţenilor ucraineni greu încercaţi de nemilosul război", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
După ce au fost pregătite la Protoieria Galați, ajutoarele au fost transportate la Isaccea, pentru a fi distribuite, peste graniţă, cetăţenilor ucraineni aflaţi în unităţile medicale şi în multe instituţii de ocrotire socială. Produsele au fost preluate de la Parohia Isaccea 1 de preotul protoiereu de Ismail, venit special pentru a însoţi transportul cu ajutoare.
Valoarea produselor oferite prin această acţiune umanitară este de 25.000 de lei.
De asemenea, în vederea sprijinirii refugiaţilor ucraineni care ajung în această perioadă în Republica Moldova, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a virat suma de 30.000 de lei pentru Mitropolia Basarabiei şi suma de 25.000 de lei pentru Episcopia Basarabiei de Sud.