Copiii învaţă într-o grădiniţă ruinată

Copiii învaţă într-o grădiniţă ruinată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Doamne fereşte de un cutremur!”, spune primarul Ion Neculau * Localul nou e început şi neterminat de cinci ani * „Consider că este doar rea voinţă, nu neputinţă”, zice edilul

Cei peste 100 de prichindei din Slobozia Conachi vor merge şi anul acesta la grădiniţa veche de peste 100 de ani, cu crăpături în care bagi foarte uşor pumnul.

Insalubru şi impropriu, gata să se dărâme peste copii la orice zgâlţâială, localul arată mai degrabă a ruină, decât a grădiniţă unde să vii cu drag. În drum spre doamna educatoare, puştii admiră de la depărtare grădiniţa nouă unde nu pot merge deocamdată. Prima generaţie care spera să se joace între zidurile ei a terminat de multişor grupa pregătitoare şi acum merge la şcoală.

„Din trei în trei luni cer bani. Degeaba”

„Din 2007, am obţinut finanţare. Şi atunci a fost nevoie să mă duc s-o sperii pe fosta inspectoare generală, doamna Bogdan. Am făcut o expertiză a localului, prin care le-am cerut să-şi asume răspunderea în cazul în care grădiniţa construită la 1895 se dărâmă peste copii.

Deşi era guvern PNL, am primit până la urmă aprobare. S-au început lucrările. Grădiniţa e făcută în proporţie de 85 la sută. Dar în 2010 constructorul a sistat lucrările pentru că nu au mai venit fonduri.

Deşi mai trebuie 250.000 de lei, constructorul mi-a spus că măcar 100.000 de lei să se aloce pentru procurarea materialelor, pentru mâna de lucru putând să mai aştepte. Din trei în trei luni vin la ISJ şi cer bani.

Degeaba. Inspectorul general îmi arată că sunt trecut pe liste, dar nu ştiu de ce banii nu vin niciodată. Am văzut vreo zece liste, dar bani nu”, spune primarul Ion Nicolau, de la PSD.

„Doar explicaţii ce ţin de culori politice”

Acesta susţine că locuitorii comunei sunt supăraţi, iar riscurile sunt mari: „Doamne fereşte de un cutremur! Vor răspunde cei vinovaţi de aceste întârzieri. Există expertiza prin care le-am arătat clar că localul vechi este impropriu. Consider că e vorba doar de rea voinţă, nu de neputinţă. Explicaţii logice nu sunt. Doar explicaţii ce ţin de culori politice”.

Datorii vechi de trei ani la şcoală

Şcoala de la Slobozia Conachi, prin contrast cu grădiniţa, arată bine. A fost reabilitată în urmă cu trei ani, când s-au construit şi toalete moderne în interiorul clădirii. Deşi  recepţia finală s-a făcut în septembrie 2008, constructorul nu şi-a primit nici azi un rest 30.000 de lei. 

Din nefericire, s-a încetăţenit practica acordării fondurilor pe culori politice. În acest caz, singura speranţă a primarului din Slobozia Conachi rămâne schimbarea partidului de guvernământ la viitoarele alegeri. Asta în cazul în care şi el va câştiga un nou mandat.

Citit 1228 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.