Diferenţe de 1,95 de puncte după recorectarea tezelor

Diferenţe de 1,95 de puncte după recorectarea tezelor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, în jurul orei 16, s-au afişat la centrele de examen rezultatele la contestaţii. La Tecuci, din cauza distanţei, listele au ajuns ceva mai târziu.

Inspectorul general-adjunct Onuţ Atanasiu ne-a declarat însă la închiderea ediţiei, că nu deţine încă o statistică a notelor modificate şi nici nu cunoaşte numărul candidaţilor care au promovat bacalaureatul după recorectarea tezelor.

„Numărul de contestaţii a fost foarte mare, aproape 3.000. A fost enorm de muncă, ne bucurăm că am reuşit să afişăm rezultatele la timp”, ne-a spus Atanasiu.

La faţa locului, la CNVA am constatat că numărul notelor modificate era destul de mare, la limba şi literatura română şi la fizică. La una dintre tezele la limba română am constatat că diferenţa în plus, faţă de nota iniţială, era chiar de 1,95 de puncte.

„Tezele la care s-au constatat diferenţe de peste 1,5 puncte au fost recorectate de o supracomisie, aşa că elevii care au primit punctaj mare chiar îl meritau”, ne-a mai declarat inspectorul general-adjunct.  

Citit 1211 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.