S-a încheiat calvarul la Grădiniţa Nr. 5

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De câţiva ani, copiii de la Grădiniţa Nr. 5 şi părinţii acestora au trecut periodic  prin spaima că vor rămâne fără clădirea instituţiei pe care o frecventează, întrucât o parte din aceasta a fost retrocedată, iar Consiliul local nu a reuşit să negocieze cu proprietarul măcar un contract de închiriere.

După mai multe petiţii şi memorii depuse de părinţii disperaţi ai copiilor pe la toate autorităţile în măsură să le rezolve problema, în sfârşit s-a găsit o soluţie:

„În primă fază, corpul de clădire unde se află dormitoarele va fi închiriat până când Ministerul Educaţiei va perfecta procedurile pentru cumpărarea  respectivului imobil”, ne-a declarat inspectorul general Doruleţ Resmeriţă.

Citit 672 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.