Crimele din orfelinatele României, incluse într-o inițiativă europeană. Ce urmează

Crimele din orfelinatele României, incluse într-o inițiativă europeană. Ce urmează
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Sirmanca Beladi, născută Fekete, este o supraviețuitoare a căminului spital de la Cighid, ajungând acolo la vârsta de 3 ani, în 1986.

„La Cighid au murit 138 de copii în 2 ani, din cauza lipsei mâncării și a infecțiilor. Uneori mă duc să-i vizitez la cimitir și mă întreb de ce m-a salvat Dumnezeu tocmai pe mine. Dar sunt foarte bucuroasă că sunt o supraviețuitoare și știu: într-o zi vreau să fiu îngropată în același loc, pentru a fi pentru totdeauna alături de prietenii mei.”

Recent, Consiliul Europei a invitat doi supraviețuitori din țări diferite să își spună povestea: România și Germania. Sirmanca Beladi a vorbit despre crimele din România:

„Povestea mea începe în timpul comunismului lui Ceaușescu. În 1988, când aveam 3 ani, am fost dusă într-un cămin pentru persoane cu handicap, deși nu eram deloc handicapată. Eram doar puțin mai slabă decât alți copii de vârsta mea. Dar Ceaușescu voia o țară plină de copii puternici și sănătoși. Cei care păreau slabi nu erau considerați folositori și, astfel, eram trimiși în instituții ca să murim. Această instituție numită Cighid, cu aproape 100 de copii, era de fapt un leagăn al morții.”

Societatea civilă din Europa cere justiție pentru acești copii și protecție sporită pentru minori. O inițiativă elvețiană la care s-au raliat alte 20 de țări – Justice Initiative – a depus în octombrie 2021 o moțiune la Consiliul Europei, prin care solicita recunoașterea, repararea și prevenția abuzurilor asupra copiilor în Europa.

În urma mărturiei Sirmancăi Beladi, se va crea o comisie specială din partea Consiliului Europei, care va veni în România pentru a verifica situația acestor abuzuri, urmând să se decidă dacă moțiunea va trece în Parlamentul Europei, unde va fi supusă votului europarlamentarilor.

Societatea civilă din România a decis să nu asiste pasivă la ororile acestea și o asociație din Cluj-Napoca a aderat la mișcarea europeană Justice Initiative.

PRESShub a discutat cu Gabriela Lupea, Hub Director România, despre cum poate Justice Initiative să schimbe legislația și atitudinea României și a altor țări europene față de trecut, dar și în viitor, privind tratamentul minorilor.

PRESSHUB: Dragă Gabriela, reprezinți Justice Initiative România. Te rog să ne explici ce este această mișcare și ce legătură are cu crimele din orfelinatele României.

Gabriela Lupea: Prin mișcarea Justice Initiative ne dorim să investigăm și să găsim soluții pentru cei afectați de fenomenul abuzului asupra copiilor pe întreg continentul. Europa a tratat cu lejeritate și chiar a încălcat limitele morale și legale ale protecției copiilor timp de zeci de ani: sute de mii de copii și tineri au devenit victime ale exploatării, maltratării și abuzului.

În Europa actuală încă discutăm despre rate alarmante ale abandonului, adopții forțate, sterilizări și experimente cu medicamente pe copii și tineri.

În multe cazuri din Europa, autoritățile de stat au fost parțial responsabile pentru suferință sau nu au reușit să protejeze copiii de aceste încălcări ale drepturilor lor. Până în prezent, cazurile de abuz nu au fost recunoscute în majoritatea țărilor europene.

Justice Initiative încearcă să schimbe acest lucru, atrăgând atenția asupra unei părți suprimate a istoriei și asupra victimelor care suferă din cauza lipsei de recunoaștere publică, dar și de pericolul de a reitera abuzuri care nu au fost condamnate încă.

Citiți întregul articol AICI: https://presshub.ro/crimele-din-orfelinatele-romaniei-incluse-intr-o-initiativa-europeana-ce-urmeaza-247361/

Citit 748 ori Ultima modificare Marți, 15 Noiembrie 2022 12:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.