Se restituie asigurarea de sănătate reţinută unor pensionari

Se restituie asigurarea de sănătate reţinută unor pensionari
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis pe 15 decembrie 2022 că plata contribuţiilor de sănătate suplimentare pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei este neconstituţională. CCR a declarat neconstituţională o ordonanţă de urgenţă adoptată în decembrie 2021 şi care a intrat în vigoare din ianuarie 2022, prin care toţi pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei au plătit 10 la sută contribuţie la sănătate. Adică, dublu faţă de toţi ceilalţi oameni. Decizia s-a luat în contextul pandemiei, pentru a sprijini sistemul de sănătate.

"Conform deciziei CCR nu se mai reţine contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii pentru partea care depăşește 4.000 de lei. Având în vedere că decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 28 decembrie 2022, dată la care s-a încheiat achitarea drepturilor de pensie aferente lunii decembrie 2022, dar şi pentru că procedura achitării pensiilor pe luna ianuarie 2023 este finalizată (s-au tipărit şi transmis în teritoriu documentele de plată), Casa Naţională de Pensii are posibilitatea de a implementa decizia CCR din februarie 2023. Tot în februarie se vor primi şi sumele restante pentru luna ianuarie, când această decizie era deja în vigoare", a precizat directoarea Casei Judeţene de Pensii, Ana Denis Aramă.

Citit 20290 ori Ultima modificare Joi, 05 Ianuarie 2023 04:26

2 comentarii

  • postat de Vlad
    Vineri, 06 Ianuarie 2023 17:00
    86.126.52.***
    Casele de Pensii au emis deja comunicate in sensul ca Deciziile CCR au valabilitate numai pentru viitor. Asadar,nu intentioneaza restituirea sumelor retinute. Pentru realizarea acestui scop este necesar ca persoanele interesate sa se uneasca si sa formuleze actiuni in instanta.
    0
    0
  • postat de Cornel
    Vineri, 06 Ianuarie 2023 08:36
    79.118.223.***
    Ok, dar contribuția reținută în mod neconstituțional in timpul anului 2022 se va returna? Și care este procedura? Ms.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.