Zeci de refugiați au cerut drepturi pe teritoriul statului român

Zeci de refugiați au cerut drepturi pe teritoriul statului român
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cifra raportată de autorități pentru ultimele 24 de ore a fost în scădere față de cea înregistrată în intervalul anterior de autoritățile gălățene. Aproape 60 de ucraineni au cerut să li se elibereze acte de protecție.

Poliția de Frontieră Galați a transmis că cel mai mare flux, de 364 de refugiați, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au venit în țară 184 de ucraineni. Astfel, 548 este numărul total de refugiați ajunși în județul nostru în ultimele 24 de ore, cu 103 mai puțini decât în intervalul precedent.

Oamenii sosiți în ultimele 24 de ore nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 255 de locuri. Niciun refugiat ucrainean nu se află cazat în căminul structurii care se ocupă cu procesarea solicitărilor de azil la Galați. Majoritatea și-au continuat drumul, puțini optând să rămână în Galați, chiar și pentru un timp.

În privința refugiaților care au ales spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități, joi, 9 februarie, la blocul M11 erau 105 ucraineni. La internatele și sălile de sport erau ocupate 20 de locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 92 de locuri din 327. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat 59 de permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni, cu cinci mai multe decât în intervalul precedent.

Citit 735 ori Ultima modificare Joi, 09 Februarie 2023 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.