Doar două firme şi-au depus ofertele pentru „corn şi lapte”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doar două firme şi-au depus ofertele la Consiliul Judeţului  pentru licitaţia Programului „corn şi lapte”: aceeaşi care a câştigat licitaţia de doi ani încoace - SC Risk Com din Brăila şi SC Velpitar în asociere cu SC Dorna.

„Va urma o perioadă în care vor fi evaluate documentele, vom alcătui un raport în baza căruia ofertanţii se vor califica sau nu la licitaţia electronică. Nu ştim cât durează această etapă şi nici când se va organiza licitaţia”, ne-a declarat Paula Simion, noua directoare a Direcţiei Tehnice din cadrul CJ Galaţi.

Aceasta a mai precizat că preţul maxim stabilit de ordonanţa de guvern este acelaşi de acum doi ani şi că nu a fost modificat, chiar dacă TVA-ul a crescut la 24 la sută.

Ca urmare, preţul oferit de stat pentru aceste produse este chiar mai mic decât anul trecut, deşi costurile de producţie sunt mai ridicate anul acesta. „E un risc pe care cele două societăţi şi-l asumă din moment ce şi-au depus ofertele pentru licitaţie”, mai spune Paula Simion.

Dacă şi în asemenea condiţii concurenţii se înghesuie totuşi să liciteze pentru acest program, nu ne putem gândi decât la cât de profitabilă a fost afacerea pe vremea când economia mergea bine şi nu se majorase nici TVA-ul.

Citit 1043 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.