Petreceri de Ziua Femeii

Petreceri de Ziua Femeii
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

8 Martie este Ziua Internațională a Femeii, moment în care bărbații cumpără flori sau diferite cadouri pentru femeile din viața lor: mame, soţii, fiice, prietene. Totodată, această zi este și un prilej pentru femei de a petrece, pentru că doar o dată pe an este ziua lor. Fiecare își alege modul în care vrea să se distreze, iar la Galați se organizează petreceri în mai multe restaurante.

Golden Events organizează pe 8 martie, dar și pe 11 martie, petreceri de Ziua Femeii, unde intrarea costă 150 de lei de persoană. Localul se află pe strada Ana Ipătescu nr. 7, iar programul artistic începe la ora 17,00, fiind susținut de un DJ.

Divino Ballroom petrece pe 8 martie alături de trupa "Tura de noapte", pe Calea Prutului nr. 9, începând cu ora 18,00, iar intrarea la show costă 240 de lei de persoană.

Restaurantul Hazard, de pe strada Brăilei, bloc A5-A6, sărbătorește Ziua Femeii printr-o petrecere care începe la ora 19,00, la care puteți intra cu 130 de lei de persoană, iar muzica este asigurată de DJ Fany.

Gălățencele pot petrece și la Levant, unde programul artistic este susținut de formația "Acustik". Petrecerea va avea loc pe strada Petru Groza nr. 25, iar intrarea costă 180 de lei.

Restaurantul Dana organizează pe 8 martie Ziua Femeii începând cu ora 17,00. Muzica este asigurată de DJ Ionuț Alexandru și Explosive Boys, iar intrarea costă 190 de lei de persoană. Adresa este strada Barboși, Complexul Micro 17.

Pe lângă petrecerile menţionate, vor fi și altele, însă prețul și ora de începere nu erau menţionate în momentul documentării noastre.

Citit 1115 ori Ultima modificare Luni, 06 Martie 2023 14:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.