Polițiștii rutieri au luat la bani mărunți transportatorii

Polițiștii rutieri au luat la bani mărunți transportatorii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În perioada 4-5 martie, polițiștii Serviciului Rutier Galați au desfășurat, în județul Galați, o acțiune care a avut ca scop prevenirea și combaterea activităților ilicite săvârşite de către conducătorii de autovehicule destinate transportului de marfă. Au fost vizate autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone, cele destinate transportului de vehicule defecte sau care sunt avariate în scop comercial,  precum și cele destinate transportului de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri.

Oamenii legii au verificat 47 de autovehicule. Acestea erau destinate transportului de marfă și transportului de persoane și aveau masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone. Cu această ocazie, polițiștii au constatat 15 contravenții, însumând 45.885 de lei. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați, inspectorul-șef principal Ciprian Stoica, ne-a comunicat două situații depistate în cadrul acțiunii desfășurate de oamenii legii, pentru a exemplifica sancțiunile conducătorilor auto prinși pe picior greșit.   

Pe 5 martie, în jurul orei 17,45, a fost depistat un bărbat, cu vârsta de 35 de ani, din comuna Schela, județul Galați, care a fost obligat să dea socoteală în fața legii. Acesta se afla la volanul unui ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă pe DN2B, efectuând transport de mărfuri. La un control amănunțit, oamenii legii au descoperit că bărbatul avea montat pe impulsorul cutiei de viteze un magnet, prin intermediul căruia se modifica aparatura de înregistrare. Acest lucru a produs alterarea datelor înregistrate de tahograful mașinii, precum și a informațiilor conținute în raportul imprimat pentru ziua în curs. „Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 10.000 lei. Totodată, s-a constatat faptul că atât autoutilitara, cât și semiremorca nu dețin polițe privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, fapt pentru care conducătorul ansamblului a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017, fiind reținute certificatele de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului”, ne-a declarat reprezentantul IPJ Galați.

Au fost identificate și trei ansambluri de vehicule înmatriculate în alte state, care efectuau transport marfă pe drumurile publice din România, ai căror conducători nu dețin atestat/certificat care atestă competența/calificarea profesională. Din această cauză a fost dispusă măsura imobilizării, urmând a fi permisă repunerea în circulație a vehiculelor abia la momentul în care va fi achitată amenda aplicată și vor fi îndeplinite condițiile legale pentru continuarea efectuării transportului.

Citit 3853 ori Ultima modificare Duminică, 12 Martie 2023 09:43

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Trafic
    Vineri, 10 Martie 2023 07:10
    51.179.39.***
    Iarăși, aceeași ciorbă. După acțiunea asta de hei-rup a poliției, treburile revin la normal. Miliția se face ca si-a făcut treaba de ochii lumii, si-a luat partea cum se zice iar șmecherii proprietari de camioane își fac iar de cap. Chestia e ca și Miliția știe foarte bine însă tolerează abateril
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.