Aproape 800 de ucraineni ne-au trecut granița într-o zi

Aproape 800 de ucraineni ne-au trecut granița într-o zi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ultimele 24 de ore au adus un flux relativ constant de refugiați, aproape 800 de migranți intrând în România pe la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza județului. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 555 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 229 de persoane. Astfel, 784 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru, cu doar nouă mai puțini decât în intervalul anterior. Un singur ucrainean din cei sosiți în ultimele 24 de ore a cerut azil, motiv pentru care a ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde luni, 15 mai, erau disponibile 222 de locuri. Ucrainenii au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit. Astfel, luni, 15 mai, la blocul M11 erau o sută de refugiați. La internatele și sălile de sport erau ocupate 18 locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 89 de locuri din 327. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 201 locuri, era în continuare goală.

Citit 629 ori Ultima modificare Luni, 15 Mai 2023 15:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.