Pericol pentru puștii care caută fericirea în prafuri. Gălățeni reținuți pentru trafic cu droguri sintetice

Pericol pentru puștii care caută fericirea în prafuri. Gălățeni reținuți pentru trafic cu droguri sintetice
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Doi gălățeni, un bărbat și o femeie, au ajuns în custodia poliției după ce, timp de un an, ar fi pus la dispoziția consumatorilor de stupefiante droguri sintetice, extrem de nocive, care dau o aparentă senzație de ”fericire”.

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani și despre o femeie de 37 de ani în privința cărora polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați aveau informații că s-ar ocupa cu procurarea și vânzarea de substanțe preparate în laboratoare, care au un efect puternic psihoactiv și nu numai. Alături de ”chimicalele” aparent legale, cei doi ar mai fi vândut și ceva canabis, susțin anchetatorii care au făcut din nou percheziții pentru a aduna probe în sprijinul acuzațiilor. 

”Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2022 - aprilie 2023, un bărbat de 20 de ani și o femeie de 37 de ani, ambii din municipiul Galați, ar fi procurat, transportat, depozitat și valorificat către diferiți consumatori, din municipiul Galați, cel puțin 160 de grame de substanță solidă sub formă de cristale, ce fac parte din clasa catinonelor sintetice, precum și cel puțin 54 de grame de droguri de risc, respectiv canabis” au precizat reprezentanții BCCO Galați la finalul perchezițiilor. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, drogul sintetic pe care aceștia l-ar fi vândut ar fi fost 3-CMC, cunoscut și sub denumirea de ”clofedronă”. Acesta este un medicament stimulant din clasa catinonei și promovează eliberarea de dopamină şi serotonină, creând senzații de fericire și euforie. 

Tânărul și femeia au fost reținuți după ce au fost duși la audieri, la DIICOT Galați. Ei urmează a fi prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru efectuare neautorizată de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri.

Cine consumă droguri sintetice

Catinonele sintetice sau noile substanțe psihoactive (NPS) provoacă niveluri similare cu cele ale drogurilor precum cocaina și amfetaminele. Sunt, de asemenea, mai ieftine și uneori mai ușor disponibile. Cel mai important pericol ca drogurile sintetice să fie atât de ușor accesibile este că persoanele tinere le pot accesa. Unele cercetări arată că consumatorii primari de droguri sintetice din Statele Unite sunt adolescenții. Unii copii care consumă aceste medicamente acționează sub falsa credință că nu sunt dăunătoare. Compuşii sintetici sunt, de asemenea, notoriu folosiți în cluburi şi festivaluri de muzică. Utilizarea acestor substanțe poate provoca următoarele efecte asupra sănătății: halucinații, tensiune arterială crescută, tremurături, anxietate, paranoia, convulsii, gânduri de sinucidere, tahicardie, iluzii, greaţă, agitaţie, comportament violent, psihoză. 

Citit 2864 ori Ultima modificare Luni, 22 Mai 2023 17:16

2 comentarii

  • postat de ilegalu
    Vineri, 19 Mai 2023 12:05
    213.218.53.***
    asta e pt prosti...160 de grame de substanță solidă sub formă de cristale, ....precum și cel puțin 54...WOWWW 214 gr de substante...toata Politia Galatiului a fost implicata in aceasta mare operatiune...."pestii" mari stau cu burta la soare, nu sunt niciodata deranjati, ca deh, fiecare mananca o painica buna din treaba asta....Laudati-va cu capturi de 10-20--100kg...atunci inseamna ca munciti...
    0
    0
  • postat de Un jurist, patit….
    Vineri, 19 Mai 2023 09:35
    84.232.141.***
    Cei ce au legalizat aceste asa zise droguri sintetice,nu au ce cauta in parlament, (dealfel nu numai ei)ei sunt in spatele acestei afaceri si ar trebui condamnati la fel ca traficantii de droguri, poate ca mai drastic.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.