Fotovoltaicele pentru gălățeni, epuizate în șase minute

Fotovoltaicele pentru gălățeni, epuizate în șase minute
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un număr de 10.620 de persoane fizice s-au înscris, vineri, în doar șase minute, în sesiunea programului „Casa Verde Fotovoltaice 2023” pentru Regiunea Sud-Est, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Această etapă s-a adresat locuitorilor din județele Galați, Brăila, Buzău, Constanța, Vrancea și Tulcea, iar bugetul alocat a fost de 212,4 milioane de lei.

Teoretic, perioada înscrierilor pentru Regiunea Sud-Est cuprindea și zilele de 12 și 13 iunie, însă totul s-a terminat foarte rapid, așa cum „Viața liberă” anunța, încă de acum câteva zile, în articolul „Gălățenii se pregătesc pentru sprintul fotovoltaicelor”.

Finanțarea pentru „cei aleși” pe principiul „primul venit, primul servit” este de maximum 20.000 de lei pentru fiecare proiect, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.

Perioada 27-29 iunie este rezervată unităților de cult din toate regiunile, iar bugetul alocat este de 17,5 milioane de lei.

Citit 1860 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 07:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.