În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut față ziua precedentă, dar a rămas același cel al solicitanților pe documente de protecție. Grosul efectivelor de refugiați s-a concentrat din nou la Galați-Rutier, unde într-o zi au trecut aproape tot atâția ucraineni câți au venit, în ziua precedentă, prin ambele puncte de tranzit. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 816 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 148 de persoane. Astfel, 964 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru, cu 106 mai mulți decât în intervalul anterior. Joi, 29 iunie, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați avea disponibile 227 de locuri pentru refugiații ucraineni, însă niciunul dintre cei fugiți din calea războiului nu se afla în această unitate de cazare. Ucrainenii au mers în locațiile puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit, cei mai mulți fiind găzduiți la locuințele sociale ale Primăriei. Astfel, joi, 29 iunie, la blocul M11 erau 91 de refugiați. La internatele și sălile de sport erau ocupate șase locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 67 de locuri din 327. În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat două permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni, la fel ca în intervalul anterior.
Vama de la Galați, asaltată de peste 800 de refugiați Scris de Mariana Constandache

Mai multe din această categorie: