Găină cu trei picioare

Găină cu trei picioare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* „În numele ei, cer Guvernului să ieftinească medicamentele de uz veterinar” *

Singura găină importantă din comuna Bereşti-Meria, în acest moment, se află în ograda Lisavetei Buţurcă. Vedetă locală. Penajul, porumbac. Cumpărată pe când era pui de o lună şi jumătate, împreună cu alţi 39, de la un vânzător ambulant din Transilvania.

„Nu depăşea mărimea unui porumbel, ne-a dat amănunte Lisaveta Buţurcă. La început, amestecată cu celelalte păsări, n-am observat că în loc de două picioare avea trei. Până într-o zi când, fiindcă mai crescuse, am fost nevoită, privind-o, să mă frec la ochi”.

„De zece ori i-am numărat picioarele, ca să obţin de fiecare dată acelaşi rezultat – avea trei, din care cu două calcă pe pământ. M-am împrietenit cu ea: i-am legat o fundă roşie, am îmblânzit-o, îi permit să ciugulească grăunţe din palma mea”.

Întâmplându-se să intre boala în efectivul său de galinacee, Lisavetei Buţurcă i-a fost teamă că o va pierde. Se vede totuşi că găina a mai avut zile de trăit – nu s-a lipit boala de ea. Cele care au închinat steagul au sfârşit prin a fi aruncate câinilor din Meria.

Lisaveta Buţurcă a ţinut-o sub supraveghere, cu cuţitul pregătit: „Găină puternică, ne-a spus cu admiraţie. Parcă ar fi ştiut că dacă aş fi observat-o că refuză păsatul, chemam pe cineva s-o taie. Jumulirea, şi la congelator cu vedeta. Supă aş fi făcut din ea, aşa i s-ar fi sfârşit cariera de prima găină din satul Meria!”

„La Crăciun, când preotul Orghidan va umbla cu Ajunul, am să i-o arăt şi Sfinţiei sale, să aud cu ce fel de cuvinte o va aprecia. Îl voi pune în faţa unei minuni. Să ştiţi că nici primarul de la Bereşti, Octavian Dică, rudă cu mine, n-a aflat ce deţin eu în bătătură. Îl aştept să vină, să se crucească şi el”.

„Până acum s-a interesat de ea, dintre oficiali, doar domnul Ion Constantin, de la APIA: a fotografiat-o din mai multe poziţii. În numele acestei păsări-unicat, cer Guvernului să ieftinească medicamentele de uz veterinar pentru toate găinile din România”.

Lisaveta Buţurcă are 89 de ani. Este mama „fabricantului de primari” de la Galaţi, Octav Buţurcă, prezenţă dinamică în tabăra PSD. Bătrâna, în tinereţe, a avut magazin în Bereşti, situat în centrul târgului.

Soţul ei, Ghiţă Buţurcă, fie-i ţărâna uşoară, a fost, înainte de război, primar la Jorăşti. Deşi de la locuinţa sa până la birou erau 300 de metri, pentru nimic în lume n-ar fi mers până la primărie pe jos.

La ora 6.45, ceaiul; la 7.00, urcarea în docar. Ordin către vizitiu: „Ţine caii la pas!”. Deplasarea făcându-se cu „încetinitorul”, îi dădea posibilitatea, răspunzând la toate saluturile, să-şi întărească autoritatea… 

Citit 1532 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.