Unităţi de învăţământ din județul Galați, FĂRĂ AUTORIZAȚIE la început de an școlar
Foto: Foto-arhivă

Unităţi de învăţământ din județul Galați, FĂRĂ AUTORIZAȚIE la început de an școlar
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Doar 64 de unităţi de învăţământ dintre cele 429 existente în tot judeţul Galaţi vor începe anul şcolar fără autorizaţie de funcţionare, susţine conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Dintre acestea zece sunt cu personalitate juridică, iar 54 sunt unităţi arondate.

"Cele mai multe dintre şcolile fără autorizaţie sanitară se află în mediul rural, doar şase fiind în municipiu. Acestea din urmă sunt grădiniţe aflate la parter de bloc. Dar problema lor nu este nouă. Deşi nu duc lipsă de copii sau de alte condiţii decente, respectivele unităţi nu îndeplinesc prevederile legale în privinţa cubajului de aer şi a iluminatului natural", a spus inspectoarea generală Mioara Enache.

Aceasta susţine că unităţile de învăţământ din mediul rural au, de asemenea, probleme nerezolvate de ani buni: lipsa apei potabile sau a apei curente, lipsa canalizărilor, toaletele în curte. Printre localităţile care deţin asemenea şcoli se numără Bălăbăneşti, Lungeşti, Slivna, Drăguşeni, Gohor, Pleşa şi Fârţăneşti.

Conducerea ISJ mai susţine că numărul unităţilor fără autorizaţie a rămas acelaşi comparativ cu anul trecut.

Citit 3212 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Septembrie 2016 02:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.