Cu toții avem întrebarea aceasta atunci când trebuie să plecăm la muncă sau suntem în drum spre muncă
Iată doar unele variante ieftine și simple pe care le găsim la orice market din Galați pentru o zi de muncă.
Meniurile de la Profi
În gama fast-food Profi putem găsi o varietate de lucruri care ne pot ajunge și cu care ne putem sătura pentru o zi întreagă de muncă. Ca de exemplu, un meniu cu burger și cartofi prăjiți costă 8 lei, un hotdog costă 5 lei, un sendviș toast costă și el în jur de 5 lei, iar foitajele proaspăt pregătite între 3 și 5 lei. Pe parte de dulciuri, putem găsi brioșe, plăcinte și diferite sortimente de cheesecake, profiterol, budincă ce pornesc de la 4 lei în sus. Pe scurt, cu un buget de aproximativ 10-15 lei putem obține un pachet consistent de la aceștia.
Simigeria Luca
Cu toții am auzit de aceasta, având o gamă largă atât de mâncare fast-food, cât și de mâncare slab calorică. De aici ne putem lua 2 covrigi cu Sana care ar ajunge în jur de 7 lei, un covriluca cu șuncă și cașcaval este în jur de 4,5 lei, pe parte de sendviș cu șuncă și legume specifice (roșii, salată etc.) plătim în jur de 12 lei, iar pentru clasicele foitaje cu fructe în jur de 4 lei bucata.
Fresh
Aceștia sunt renumiți pentru sendvișurile ieftine și calitative pe care le procură și pentru celebra cafea de dimineață pentru cei matinali. Aici prețul unui sendviș începe de la 9 lei, iar o cafea de la 7 lei. Totodată, putem găsi și ceva preparate dulci, cum ar fi fursecuri, brioșe, tarte, care încep de la prețul de 2 lei.
5 to go
Acest lanț de mini fast-food-uri este asemănător cu cei de la Fresh, având prețuri asemănătoare, unde o cafea începe de la 5 lei, un sendviș de la 9 lei și restul de preparate dulci de la 3 lei.