Sărbătoarea Sf.Cuvioase Parascheva - IPS Casian s-a rugat sfintei pentru credincioșii de la Dunărea de Jos

Sărbătoarea Sf.Cuvioase Parascheva - IPS Casian s-a rugat sfintei pentru credincioșii de la Dunărea de Jos
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Zeci de mii de credincioși au participat sâmbătă, 14 octombrie, la Iași, la ceremonia Sfintei Liturghii oficiată la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei cu prilejul sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ceremonialul a fost oficiat de un sobor de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi având în frunte pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. La slujba de la hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi au participat 21 de ierarhi din România şi din străinătate.

Printre înalții ierarhi prezenți la această mare sărbătoare a ortodoxiei s-a numărat și IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care la momentul cuvenit al slujbei a binecuvântat mulțimea de credincioși.

Pelerini veniţi din ţară şi străinătate au format un rând lung de câţiva kilometri pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Printre ei se numără și numeroși credincioși din Galați și Brăila.

De altfel, încă din ajunul acestei mari sărbători, IPS Casian s-a închinat și s-a rugat Sfintei Parascheva ca toți credincioșii de la Dunărea de Jos să fie apărați de boli, de necazuri și suferințe și, mai ales, de lipsa de iertare și de pace.

”Toți frații și surorile, slujitorii, cinul monahal și, îndeosebi, cei care vă aflați în patul de suferință, singuri în căsuțe, departe de țară sau în încercări, în necazuri, în boli, în tristețe și în alte neputințe sufletești și trupești, primiți "tămâia" care se ridică dimpreună cu rugăciunile smerite și atingeți-vă prin mine, nevrednicul, de toată bunătatea, de toată smerenia, de toată buna credință și de toată iubirea smerită și milostivă a mult folositoarei Maicii noastre Parascheva! Sunteți toți prezenți aici, la raclă, și Sfânta este în "racla" inimilor fiecăruia dintre noi!”, a supus în rugăciunea sa IPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

Creștinii ortodocși din întreaga țară sărbătoresc în fiecare an, pe 14 octombrie, marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Această zi este și punctul culminant al pelerinajului anual de la Catedrala Mitropolitană din Iași, dar pentru credincioșii de la Dunărea de Jos este și moment de aducere - aminte că primele binecuvântări ale Cuvioasei Parascheva pe pământ românesc au fost la Galați, unde, în 1641, corabia ce sosea cu cinstitele moaște a fost întâmpinată de alaiul domnesc și mulțimile de credincioși.

În prezent, în eparhia Dunării de Jos, 27 de parohii și capele din județele Galați și Brăila o au ca ocrotitoare spirituală pe Sf. Cuvioasă Parascheva.

Citit 5119 ori Ultima modificare Luni, 16 Octombrie 2023 08:51

1 comentariu

  • postat de George Coatu
    Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 19:06
    5.13.129.***
    S-a rugat???? La ce??? De ce??? Statu' român îi pune în cont, lunar, o sumă faraonică. Culmea!!! Nu are serviciu , nu prestează nimic, nu face nimic... Ce hal de Republică suntem??? Republica Ortodoxă.,, Cu toată popimea și dăscălimea??? ". Caragiale.. O scrisoare pierdută...
    5
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.