* În liziera Brateşului, la capătul cartierului Traian Nord, am descoperit o grozăvie care multora le-ar întoarce stomacul pe dos şi le-ar alimenta multe coşmaruri * Cranii, cutii toracice cu toate cele, coaste, maxilare de cai şi de măgari – toate zac la un pas de plaja lacului cu acelaşi nume, iar câinii maidanezi din preajmă zic „bogdaproste, boierule!” *
Bal de speriat copiii
Galaţiul ar fi petrecut cu vârf şi îndesat Halloween-ul dacă articolul de faţă ar fi apărut sâmbătă. Nu i-ar fi trebuit măşti sofisticate, nici toalete semnate de mărci renumite şi pariez că nimeni n-ar fi pomenit, măcar în glumă, de Dracula.
Am găsit la marginea municipiului reşedinţă de judeţ recuzită pentru câteva baluri de speriat copiii şi, dacă în 2010 tot se caută autenticul sub denumirea de eco, închipuiţi-vă cum i-ar sta unui petrecăreţ cu nişte coaste în putrefacţie prinse de sacou sau cu un craniu de la mama lui (cu iz garantat) atârnat de gât.
Pare o glumă, nu-i aşa? Am ţinut morţiş să creez această atmosferă pentru că ne-am enervat destul zilele trecute când ne-am trezit într-o mare de oase, înecaţi de-o duhoare soră cu asfixierea. Ptiu!
Cadavre care mai şi put
Uşor, nu vă grăbiţi, aveţi timp să le găsiţi şi altă dată! Credeţi că se va grăbi vreo autoritate să le ridice de acolo? Să fim serioşi, Primăria se pregăteşte de Sărbătorile Galaţiului şi în general de orice altceva, n-are timp de cărat cadavre care, fir-ar ale naibii, mai şi put!
Amplasamentul lor este uşor de identificat şi, fără să le facem analiză cu Carbon 14, am ajuns la concluzia că hoiturile de la marginea oraşului ar putea primi şi coordonate GPS.
De atâta vreme zac ele acolo, şi vin şi altele şi tot aşa, noroc de armata de maidanezi care patrulează aici, altfel am fi avut şi o Haldă de Oase… E o râpă comună a animalelor sacrificate (nu-i pot spune groapă că bietele leşuri sunt lăsate la suprafaţă. Iar câinii hulpavi fac deratizare. Cât pot şi ei, că-ţi trebuie dinţi, nu glumă să rozi ce e acolo.
Horror fără muşte
Şi ca să ne ducem promisiunea până la capăt, iată traseul până la grozăvia care ne-a alterat micul dejun ingerat şi ne-a anulat prânzul (atât subsemnatului, cât şi colegului fotoreporter Bogdan, că şoferul Laurenţiu a preferat să rămână în maşină): din Bariera Traian, părăsiţi DN 26 în dreapta, imediat după benzinăria OMV, şi continuaţi până la capătul cartierului Traian Nord.
După terminarea asfaltului, urmează o răscruce de rute de pământ şi, vorba sistemului de navigaţie, „viraţi uşor la stânga şi mergeţi mai departe 200 de metri”.
Când ajungeţi la destinaţie vă doriţi să plecaţi cât mai repede. Slavă Domnului că acum, în sezonul ceva mai rece, au cam dispărut muştele, altfel v-ar mânca de vii! Acesta horror, tată, nu ce vor să creeze unii pe la televizor!
Coaste, cranii, totul pe alese
Aici, în liziera Brateşului, o coloană vertebrală de oaie, cu tot cu coaste şi nişte urme de lână „toarsă” de câinii hămesiţi, ne-a primit cu pâine şi sare pe mal.
Mai erau nişte rotule, oase, osuţe care serveau probabil la decorarea zonei şi la atragerea de turişti (ceva mai jos, după râpa evocată, începe plaja lacului).
Ei bine, unde se termină coasta dealului, începe adevăratul drum al oaselor: căpăţâni descărnate de cai şi de măgari care rânjesc cinic (şi spuneaţi că-i bună carnea de vită când o cumpăraţi de la alimentară sau supermarket, ha?), cutii toracice şi membre de toate mărimile, maxilare desprinse de craniu – ce mai, o privelişte în care ar filma cu mare drag orice regizor de „angoase”!
Sus, pe mal, ne cruceam cum este posibil aşa ceva, dar când am coborât, deşi erau doar câteva grade în termometre, ne usturau căile nazale…
Mărgelatule, salvează-ne!
Există şi aspecte pozitive sau, ca să parafrazăm o emisiune populară, am întâlnit şi câini fericiţi. Gradul de nesimţire al autorităţilor este direct proporţional cu bunăstarea patrupedelor fără stăpân care abia îşi urneau burţile ca să ne hămăie.
Or fi crezut că am venit să ridicăm osemintele de mamifere, adică să-i lăsăm fără păpică. Grăsanii lătrători, vreo 20-30 de bucăţi, unul şi unul, s-au liniştit însă când le-am dat de înţeles că nu ne atingem de porcoiul de mortăciuni.
Bleah! Dacă tot am adus vorba de Drumul Oaselor, celebra peliculă din 1980 a lui Doru Năstase, probabil îl vom suna pe Mărgelatu ca să rezolve problema. Sperăm să înţeleagă că ne-a ajuns cuţitul la os…
