Cunoscut mult mai bine ca romancier, deși a semnat, de pildă, și un scenariu pentru un film de Lucian Pintilie, având și alte implicări în viața teatrală, și nu numai din motive de… familie, Radu Aldulescu s-a implicat în nașterea celei mai recente premiere de la Teatrul din Buzunar, "Fericirea în cinci pași", cunoscută şi ca o comedie… "antimotivațională", în istoria montărilor sale. Inspirat de "falsele cursuri de dezvoltare personală", în primul rând! Desigur, domnia sa a scris textul, de la care se poate porni scrierea unui alt roman (Andrei Simuț îi surprinde capacitatea de a crea tensiune dramatică în fiecare scenă… prozaică!), Alina Hiristea s-a implicat în regia show-ului, iar cei doi actori, Carmen Albu și Vlad Ajder, s-au dezlănțuit într-un joc dezinvolt, dând viață unei Grațielle și unui Dennis Maximus Drugă memorabili.
În fapt, este o lecție despre alienare, despre exploatarea (și pseudo-) sentimentală a omului de către om, ritmul alert ales trezindu-ne gândul că Maria-Mărioara și Vasilache din teatrul popular evoluează și ei către o lume pseudo-progresistă, woke (oarecum pe dos, că așa e la români, cu eterna dispută dintre formă și fond), centrist-neoliberală, cu nucleu strident new age, dacă vreți, deși definiția lumii contemporane din ultimii 20-30 de ani, care s-ar oglindi în povestea de viață a Grațiellei… ar fi de nedefinit.
Carmen Albu reușește un tur de forță, rolul nefiind deloc ușor, personajul fiind descris de Aldulescu ca "o prețioasă ridicolă din zilele noastre, labilă psihic și emoțional, frustrată, asaltată de ambiții, dornică de afirmare de sine", care "va recurge la ajutorul unui pseudo-life coach", care ar trebui "să o scoată din depresie și să o facă fericită. Ajunge să trăiască o poveste de dragoste de una singură. Face o fixație pentru acest life coach, de fapt un escroc și un șantajist emoțional, fost stripper, care, sub pretextul a diverse proceduri, etape de dezvoltare personală etc. o stoarce de bani. Dar ea renaște din propria cenușă și duce comedia mai departe."
Rezultă două personaje foarte felliniene, pentru care regizoarea știe să aleagă cele mai bune soluții (și coregrafia Biancăi Totolici, și coloana sonoră aleasă contribuie la succesul montării), de la jocul corporal al celor doi (Vlad Ajder ar convinge pe oricine că poate levita, par exemple, sau, desigur, că poate atinge ca necredinciosul rana Mântuitorului, Fericirea vreunei certitudini; "pașii" săi îl transfigurează: poate candida la un premiu pentru cel mai destoinic escroc "sentimental", și nu numai: el vinde altceva, mult mai important, iluzii, fără a le numi astfel! Sentimentele sunt pentru el, pentru personaj, doar mărunțiș!, dansul costumelor Grațiellei, coafura iconică a acesteia, inevitabilul telefon mobil, proiecțiile pe ecranul decor, care ne reamintește că suntem ca într-un acvariu, cu visele, dorințele, frustrările, angoasele noastre, cu kitschul existenței noastre, pe care uneori reușim sau nu să-l învingem… Desigur, toată seriozitatea temei este camuflată: este teatru buffo contemporan, chiar dacă momentele de început pot rivaliza și cu momente de stand up!
Disperarea și singurătatea, cu treceri de la o fericire falsă, de vin spumant, la o deznădejde jucată simpatic, ca să nu se cadă în disperări tragice, sunt transfigurate de Carmen Albu cu o autoironie răvășitoare, cu umor bine calculat; dacă nu s-ar pune accent pe un grotesc necesar, poate ar ieși o altfel de Blanche DuBois, dar "tramvaiul" lui Tennessee Williams este aici "visul" lui Aldulescu (reprezentația se deschide și se închide cu o propoziție probabil cheie: Ce ai făcut astăzi pentru visul tău?), în afară de… "Pace și magneziu!", una dintre multele replici spumoase ale textului! Visul de a se simți contemporan cu o umanitate mult mai bună! Dar comedia are legile ei, dacă vă este dor să vă și amuzați când vă priviți în oglinda… teatrală, Teatrul din Buzunar(ul Casei de Cultură a Sindicatelor) vă este aproape și vă pregătește noi surprize!
