Lupta împotriva drogurilor în liceele gălăţene

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, începând cu ora 12,00, sala Amfiteatru a Colegiului Naţional Vasile Alecsandri va găzdui o manifestare interactiv-informativă pe tema prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor.

Manifestarea este parte a proiectului „LIBER, NU DEPENDENT!”, iniţiat de Penitenciarul Galaţi şi Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Galaţi, având ca parteneri în proiect Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.

La manifestare vor participa, alături de elevi şi cadre didactice, reprezentanţi ai  instituţiilor partenere, dar şi o persoană privată de libertate, aflată în custodia Penitenciarului Galaţi care, prin povestea sa de viaţă şi drumul  până dincolo de gratii,  le va  transmite un mesaj antidrog liceenilor.

„Organizatorii încearcă să valorifice potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate, acum în ipostaza de model antiinfracţional, prin transmiterea mesajelor antidrog, în vederea prevenirii consumul de droguri, factor implicat de cele mai multe ori în comiterea actelor  infracţionale”, ne-a explicat Safta Trincu, purtătorul de cuvânt de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Astfel de seminarii, care să promoveze activităţi de informare şi conştientizare a efectelor consumului de droguri, se vor desfăşura la nivelul mai multor licee gălăţene.

Citit 716 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.