Terapia ocupaţională - Şansa persoanelor cu dizabilităţi

Terapia ocupaţională - Şansa persoanelor cu dizabilităţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Loc pentru persoanele cu handicap pe piaţa muncii n-a prea fost niciodată. Cu atât mai puţine şanse de angajare au gălăţenii cu dizabilităţi acum, când judeţul are peste 21.500 de şomeri - cei mai mulţi în deplinătatea facultăţilor fizice şi psihice.

Asociaţia Persoanelor cu Handicap Sporting Club Galaţi şi-a propus să le vină în ajutor celor care nu mai îndrăzneau nici măcar să spere la un loc de muncă, prin implicarea într-un proiect naţional, cu parteneri din Capitală, care are ca finalitate înfiinţarea unor ateliere protejate - spaţii amenajate în aşa fel încât persoanele cu handicap să-şi poată desfăşura activitatea.

De altfel, terapia ocupaţională le este absolut necesară multora dintre persoanele cu dizabilităţi. „Dacă au un cadru în care să se întâlnească şi să lucreze, în vieţile lor se pot schimba multe. Vom reuşi să scoatem persoana cu dizabilităţi locomotorii din mediul ei specific: în faţa calculatorului, de unde comunică pe Messenger până spre 2 sau 3 dimineaţa. Neajunsul: dacă suni persoana a două zi pe la prânz, încă nu s-a trezit”.

„Apoi, lucrând aici după puterile lor se pregătesc pentru un eventual loc de muncă, pe care nu-l vor mai abandona din cauza incapacităţii de adaptare la mediu. Vor avea deja, de aici, deprinderile formate. Iar acest lucru înseamnă foarte mult, ar putea chiar să dea o direcţie nouă vieţii persoanei cu dizabilităţi”, ne spune Vasile Cristea.

Ce fac copii şi tinerii care se adună la Sporting Club pentru terapie ocupaţională? Pictează pahare sau globuri şi realizează tot soiul de alte obiecte artizanale.

Pentru unii dintre ei, care reuşesc cu greu să ţină în mână o pensulă, o linie trasată sau un punct pus la locul potrivit reprezintă o reală victorie.

Citit 1030 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.