Cimitirul „Sf. Lazăr”, „ecosistem comun de nesimțire și nepăsare” (FOTO)

Cimitirul „Sf. Lazăr”, „ecosistem comun de nesimțire și nepăsare” (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

"Printre morminte, ca în junglă. Cimitirul «Sf. Lazăr», îngropat în bălării", scriam în august 2023 în ziarul "Viața liberă", la sesizarea gălățenilor nevoiți să smulgă buruieni pentru a-și croi drum spre crucile celor dragi. Suntem la final de iulie 2024, dar situația este cea de anul trecut, după cum ne semnalează unul dintre gălățenii care are concesionat un loc de înhumare acolo: vegetație luxuriantă crescută sub atenta oblăduire a administrației cimitirului!

"Astăzi am avut deosebita neplăcere să ajung în incinta Cimitirului «Sf. Lazăr» din Galați, unde plătesc de zece ani un loc de veci concesionat și taxe de intrare de fiecare dată când ajung acolo", ne-a relatat un gălățean, într-un mesaj transmis la redacție.

Cetățeanul s-a putut "bucura" încă o dată de "vegetația luxuriantă care are prostul obicei să crească an de an, parcă din ce în ce mai abitir, sub atenta oblăduire a administrației cimitirului. Administrație care pare că s-a aliat cu buruienile și au creat un ecosistem comun de nesimțire și nepăsare la prezenta «intrușilor» recte cetățenii plătitori de taxe care îndrăznesc să deranjeze creșterea buruienilor în ritm alert sau la fel de alert ca salariile din administrația locală", ne scrie gălățeanul, care ne-a trimis și fotografii doveditoare.

"Având în vedere că buruienile, în multe locuri, au efectiv doi metri înălțime, este destul de clar că nu au răsărit în ultima săptămână, ba chiar, luând în considerare seceta accentuată de anul acesta, pot afirma cu destulă încredere ca nu le-a deranjat nimeni tot anul 2024.

Reprezentanții administrației cimitirului - că directorul nu este niciodată la birou - ridică agale din umeri și spun: «vom erbicida», de parcă erbicidarea mai rezolvă ceva acum, în timp ce muncitorii stau liniștiți la umbră.

Poate că administrația a fost în campanie electorală anul acesta și a strâns semnături și voturi pentru cei 65 la sută obținuți și nu a mai avut timp să se ocupe de mizeria din propria ogradă. De investiții serioase nu mai îndrăznesc să vorbesc, că deja mă simt eu jenat", ne-a scris gălățeanul.

Probabil vă întrebați de ce am publicat doar sesizarea cetățeanului nu și un punct de vedere, o explicație din partea autorităților. Pentru că am cerut-o și anul trecut și încă n-am primit-o...

Tarzan mai lipsea anul trecut

Ne întoarcem în urmă cu patru ani și cităm din articolul publicat atunci: "La Cimitirul «Sfântul Lazăr» vă simțiți ca în junglă. Tarzan pe liană ne mai lipsește. Ca să pot ajunge la mormântul tatălui meu și al bunicilor, a trebuit să tai, în drumul meu, din bălăriile existente. Puteți observa și în poze ce este acolo", era mesajul primit la redacție.

Așa cum scriam și atunci, misiunea îngrijirii mormintelor sau a locurilor de înhumare le revine concesionarilor, dar administrația cimitirului are obligația de a îngriji căile de acces.

Tocmai de aceea, la acel moment, am solicitat în scris autorităților să ne comunice programul de cosit în cimitire și cine răspunde pentru vegetația care sufocă aleile și mormintele. Nu am primit răspunsul acela nici până astăzi!

Dar suntem optimiști! Poate după publicarea acestui articol îl vom primi! Sau după următorul...

Ce susține Gospodărire Urbană

În vreme ce gălățenii se plâng de bălăriile din cimitir, în postările publice pe pagina sa de Facebook, societatea Gospodărire Urbană anunță periodic: "Continuăm campania de curățenie în cimitire". Conform celor mai recente postări, echipele societății au colectat deșeurile vegetale și menajere din solele A Ext, A, B, C și D din Cimitirul "Sf. Lazăr" și au cosit mecanic în parcelele 4, 5 și 6 din Cimitirul "Eternitatea". De asemenea, suntem asigurați că au fost adunate toate resturile vegetale și depozitate în spațiul special amenajat. "Este important ca fiecare dintre noi să contribuie la menținerea unui mediu curat și ordonat, iar noi ne dedicăm zilnic acestui scop", susține Gospodărire Urbană, pe rețeaua de socializare.

Citit 4554 ori Ultima modificare Sâmbătă, 03 August 2024 00:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.