La noul schit „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Luca al Crimeei”, de pe raza comunei Frumuşiţa, din judeţul Galaţi, a fost marţi, 1 octombrie, zi de rugăciune şi de comuniune cu prilejul hramului acestui sfânt lăcaş, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
„Pentru a spori evlavia şi bucuria duhovnicească a clerului şi credincioşilor prezenţi la acest hram, dar şi pentru a aduce mângâiere şi nădejde slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor semenilor din zona protopopiatului Covurlui, greu încercaţi de revărsarea apelor, a fost adusă spre închinare replica fidelă a Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, din patrimoniul sacru al Parohiei Slobozia Conachi, judeţul Galaţi.
După săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, în biserica din incinta aşezământului monahal a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Ierarhul locului a slujit împreună cu un sobor de clerici din cadrul Centrului eparhial, de la Protoieria Covurlui şi din localităţile sinistrate, în prezenţa multor credincioşi din satele din apropierea noului schit.
În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni speciale pentru încetarea ploilor şi revărsarea milei lui Dumnezeu peste poporul dreptcredincios”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţia Sa a citit Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului şi a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia acestei sărbători, evidenţiind ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului.
„La final, ierarhul Dunării de Jos a săvârşit parastasul pentru cele şapte persoane din Galaţi
decedate în inundaţiile catastrofale din acest judeţ, precum şi pentru donatorii şi binefăcătorii acestei noi vetre monahale, trecuţi la cele veşnice. Noul lăcaş de cult se construieşte prin contribuţia deosebită a Mănăstirii «Naşterea Maicii Domnului» – Cudalbi pe un teren situat în extravilanul comunei Frumuşiţa, judeţul Galaţi, donat de către o familie de credincioşi din Bucureşti”, precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Până în prezent, cu sprijinul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi strădania maicii stareţe, stravrofora Mariani Popa, au fost realizate drumul de acces către schit şi alimentarea cu apă, lucrări pentru sistematizarea şi amenajarea curţii interioare şi alimentarea cu energie electrică, în continuare efectuându-se lucrări ample de construcţie la noua biserică, la paraclisul de vară şi la celelalte clădiri din incinta ansamblului mănăstiresc.