Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat, în această lună, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din judeţul Galaţi. La întrunirea prezidată de chiriarhul locului, IPS Casian, au fost prezenţi inspectorul eparhial din cadrul Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu tineretul, inspectorul şcolar pentru disciplina Religie din cadrul ISJ Galaţi, cei aproximativ 140 de profesori de religie din judeţul Galaţi, precum şi preoţi şi elevi din municipiul Galaţi.
"Evenimentul a debutat în Capela Seminarului Teologic Ortodox "Sf. Andrei" din Galaţi, cu o slujbă de mulţumire către Milostivul Dumnezeu, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru ajutorul oferit preoţilor, cadrelor didactice şi elevilor din Eparhia Dunării de Jos.
Rugăciunea din capelă a continuat cu sedinţa propriu-zisă în Sala de expoziţii temporare "Sergiu Dumitrescu" din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos.
În deschiderea întrunirii, Înaltpreasfinţia Sa le-a vorbit celor prezenţi despre misiunea profesorului de religie în şcoala românească, evidenţiind necesitatea manifestării permanent în viață noastră a iubirii față de Dumnezeu şi față de aproapele nostru. Părintele Arhiepiscop a mai vorbit despre nevoia de cunoaştere şi implicare în multiplele programe şi proiecte pe care biserica le desfăşoară în societate, mai ales a celor desfăşurate cu prilejul evenimentelor naţionale şi eparhiale, dar şi a programelor de ajutorare a semenilor greu încercaţi, un exemplu în acest sens fiind cele desfăşurate în prezent, cu mare atenţie şi consecvenţă, în zona sinistrată din judeţul Galaţi", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Ierarhul a prezentat mai multe imagini de la acţiunile de sprijinire a semenilor sinistraţi desfăşurate de Biserică şi a evidenţiat nevoia stringentă de a transmite cu dragoste, implicare şi cât mai clar învăţătura de la catedră către sufletele, mintea şi inimile elevilor.
La şedinţă a fost analizată situaţia orei de Religie în contextul misionar actual, accentuându-se exigenţele şi criteriile stabilite prin Hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la îmbunătăţirea actului didactic şi s-a făcut o diagnoză a procesului educaţional la disciplina Religie pentru anul şcolar 2023-2024.
Pe ordinea de zi s-au aflat şi aspecte privind aplicarea noilor programe, utilizarea metodelor moderne de predare - învăţare - evaluare diferenţiate, conform nevoilor educative ale elevului, vizând dezvoltarea gândirii critice şi diminuarea riscului de analfabetism funcţional.
Pentru îmbunătăţire actului didactic în noul an şcolar, au fost făcute mai multe propuneri pentru realizarea unui echilibru între didactic şi spiritualitate la orele de religie, care să vizeze abordări diferite în pregătirea pentru viaţa de familie, precum şi reevaluarea parteneriatelor cu parohiile şi implicarea mai atentă a profesorilor de Religie în programele Bisericii.