Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi a desfăşurat, marţi, un control, prin sondaj, în cinci grădiniţe şi şapte şcoli pentru a afla dacă preşcolarilor şi elevilor li se asigură confortul termic prevăzut le lege, adică un minim constant 22 de grade. Potrivit directorului-executiv al instituţiei menţionate, dr. Valentin Boldea acest lucru nu se întâmplă şi potrivit legii responsabili pentru disconfortul termic din clase, unde temepratura scade până la 10 grade, sunt autorităţile locale şi directori instituţiilor de învăţământ. Autorităţile, declară sursa citată, sunt pasibile de amenzi cu valoare cuprinsă între 3.000 şi 5.000 de lei pentru fiecare unitate de învăţământ neîncălzită. Directorii pot fi de asemenea sancţionaţi cu sumele amintite. Direcţia a trimis ieri adrese către Primărie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, cerând remedierea situaţie în maxim două zile.
Nu s-au dat amenzi pentru frigul din şcoli şi grădiniţe Scris de Gabriel Kolbay


Gabriel Kolbay
Articole recente - Gabriel Kolbay
Ocolul ziarului în 30 de ani | Gabriel Kolbay: Oamenii care duc povestea orașului mai departe Cum s-a aprins scânteia schimbării, la Toflea Un cercetător CÂȘTIGĂ cât un paznic de noapte 300 de producători vă așteaptă la TÂRGUL DE TOAMNĂ Borş de peşte fără… borş de peşte
Mai multe din această categorie: