Acum patru ani, pe 12 martie 2021, pleca în lumea fără dor poetul și academicianul Nicolae Dabija, apostolul românilor din "Țara de la răspântii", Basarabia înstrăinată.
A venit pe lume pe 15 iulie 1948, la Codreni, Cimișlia, părinții săi fiind Trofim Ciobanu, "țăran cu bibliotecă" și Cristina Dabija, o creștină autentică, sora arhimandritului Serafim Dabija (+18/9 octombrie 1985) şi verișoara părintelui Nicodim Onu, ambii închiși și condamnați la ani grei de autoritățile sovietice, pentru că L-au mărturisit pe Hristos și au zidit o biserică, văzută de staliniști drept "unul dintre centrele de propagandă antisovietică din Moldova".
Nicolae Dabija a crescut în atmosfera dulcilor Cazanii și va mărturisi că harul ceresc din cuvântul său i-a fost picurat în suflet, întâi și-n întâi, prin grija mamei sale, care duminicile, după Sfânta Liturghie, le recita celor trei copii o poezie de Eminescu sau un poem despre curajul și biruințele voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. "Noi, cei mici, crezând că este vorba de o rugăciune, făceam semnul crucii și băteam mătănii...", mărturisea academicianul. Își amintea cu drag de casa bunicilor materni - Ioan și Ana Dabija, unde rafturile cu cărți te invitau să te adapi din frumusețea cuvântului, "cărți pe sub paturi, cărți pe sub masă, cărți în toată casa bunicilor mei"...
În copilărie, Nicolae visa ca un copil, gândea ca un copil, iubea ca un copil... "Credeam că poeții scriu cu pană de înger, de aceea L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea și mie o pană de înger"... Și într-o zi, într-un sat din "Țara de la răspântii", din Basarabia furată, Cineva de Sus i-a îndeplinit dorința, înzestrându-l cu acea pană de înger... După absolvirea școlii primare și a liceului, în 1966, tânărul Nicolae Dabija s-a înscris la Facultatea de Ziaristică de la Universitatea de Stat din Chișinău. În anul III, a fost exmatriculat, "pentru activitate proromânească și antisovietică". "Exmatriculat, am stat un an în satul natal, de lângă Căinarii lui Mateevici, unde am scris cartea mea de debut «Ochiul al treilea». Și am citit saci de cărți, pe care unchiul meu, părintele Serafim Dabija, mi le trimitea de la Cernăuți (în Ucraina, unde fusese exilat de sovietici, după aparenta sa punere în libertate). Fără acel moment dramatic, biografia mea ar fi fost incompletă...", povestea poetul, peste ani.
Un an mai târziu, tânărul Dabija era acceptat la Facultatea de Filologie. Din 1972, va fi pe rând redactor la diverse publicații. Scrie, face versuri, scotocește prin vechi arhive, pentru a scoate la suprafață ceea ce imperiile care au subjugat Basarabia (austro-ungar, țarist și sovietic) au îngropat, pentru vecie. În 1977, poetul în devenire primește Premiul Tineretului pentru volumul "Ochiul al treilea". Cu banii obținuți, a mers în satul natal, unde a săpat o fântână, pe care sătenii o știu drept "Fântâna lui Nicolae Dabija"... Asemenea biblicei "Fântâni a lui Iacob", Fântâna lui Nicolae Dabija va da, peste ani, nu doar apă rece de izvor, ci și Apa Vie a credinței și a conștiinței de neam...
Peste ani, dragostea pentru satul natal şi amintirile copilăriei îl vor pune în "Lina lumină" a izvorului cu apă vie și va scrie testament pentru veșnicie... "Cât trăim pe acest pământ,/ Mai avem un lucru sfânt,/ O câmpie, un sat natal,/ O clopotniță pe deal./ Cât avem o țară sfântă,/ Și un nai care mai cântă/ Cât părinții vii ne sunt/ Mai există ceva sfânt" (Poemul "Balada").
La proclamarea independenței Moldovei din stânga Prutului față de statul sovietic, pe 27 august 1991, românul Nicolae Dabija nu s-a sfiit să strige, să spună adevărul, precum prorocul în Vechiul Testament, pentru a-i aduna Acasă, în România Mare, pe confrații săi de suferință: "O Țară spune aceeași rugăciune, ca să ne dea la toți același nume" ("Rugăciune").
Cu mult curaj, greu de egalat, decenii la rând, ziaristul și poetul a stat neclintit și la amvonul revistei "Literatură și Artă" din Chișinău, prima publicație de limba română din stânga Prutului. Nicolae Dabija a explicat și demonstrat, cu argumente științifice, că valaha (româna) vorbită în vremea voievodului Ștefan se trage de la Roma, că româna și nu "moldoveneasca" este limba de "acasă". A îndemnat la verticalitate, a cerut trecerea la grafia latină, a militat pentru recunoașterea limbii române ca limbă de stat în Moldova din stânga Prutului, evidențiind faptul că basarabenii sunt români și creștini deopotrivă.
Evocăm patru ani de la adormirea în Domnul a românului Nicolae Dabija, poetul și academicianul, părintele distinsei Doina Dabija, fiica sa cea mare, care stă acum la timona publicației "Literatură și Artă" și care continuă jertfa părintelui său...
Prieten cu Iisus cel Sfânt și înviat, cu voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, cu Eminescu, Mateevici, Vieru și, laolaltă, cu Limba română, prin cuvântul scris și rostit, apostolul Nicolae Dabija este şi astăzi o voce inconfundabilă. O viață și un model de admirat, de urmat, imposibil de cuprins în câteva cuvinte. De Dincolo de zidul acestei lumi, poetul și ziaristul rămâne o stea în constelația Limbii române şi este mai viu ca oricând.
Fie ca Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții Lui!
