Strop de bucurie pentru o familie necăjită, cu doi copii

Strop de bucurie pentru o familie necăjită, cu doi copii
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

O familie cu doi copii mici, din Tecuci, va avea parte de un Paște puțin mai fericit, grație unui gest de omenie al jandarmilor din oraș, care s-au mobilizat să le ofere ceea ce ei nu și-ar fi permis decât cu eforturi foarte mari.

Cei care i-au adus pe oamenii în uniformă la ușa familiei au fost chiar cei mici, Alexandra o fetiță de numai 3 ani, și frățiorul ei, Darius, de 7 ani. Ei au fost remarcați la slujbele de la biserică de echipajele de jandarmi, care au au decis să strângă rândurile și să le ofere mici daruri care să le facă lor și părinților lor sărbătorile mai frumoase.

”De Sfintele Sărbători de Paște, jandarmii le-au dus jucării, hăinuțe și alimente, pentru ca acești copii să simtă bucuria sărbătorilor. Tatăl muncește din greu, iar mama le poartă de grijă zilnic, însă resursele sunt limitate. Gestul colegilor noștri este despre solidaritate, empatie și implicare, valori care ne definesc dincolo de uniformă”, a transmis cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați.

Citit 1725 ori Ultima modificare Vineri, 18 Aprilie 2025 22:41

1 comentariu

  • postat de Dar onsiliu judetean????
    Vineri, 18 Aprilie 2025 15:04
    84.232.131.***
    Sunt oameni cu multi bani, ce si au umplut birourile cu icoane, nu i rau deloc, dar cata danie cu adevarat au facut, pentru familii cu adevarat nevoiase? Unde sunt asociatiile umanitare., dar primaria
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.