Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul formulat de Sorina Pintea, fosta ministră PSD a Sănătății, și a dispus condamnarea definitivă a acesteia la trei ani și şase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit portalului justiției.
Condamnarea inițială a fost dată pe 26 aprilie 2024 de Tribunalul București. Avocații Sorinei Pintea au făcut apel, iar acesta a fost respins definitiv vineri.
Sorina Pintea a condus Ministerul Sănătății în guvernul Dăncilă, între 29 ianuarie 2018 şi 4 noiembrie 2019. Faptele pentru care a fost condamnată nu au fost comise în această funcţie, ci în cea de manager de spital.
Sorina Pintea a fost trimisă în judecată, în aprilie 2020, de către procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzată că ar fi primit mită 10.000 de euro şi 120.000 de lei în perioada în care a fost manager al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare. DNA arată în rechizitoriu că, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, în perioada noiembrie 2019 - februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (pe 20 decembrie 2019) și 120.000 de lei (pe 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit. Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică având ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator - sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială respectivă.
Pintea ar fi primit banii în biroul său din incinta unității medicale, iar pe 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, în biroul său din cadrul spitalului, a fost organizat un flagrant, mai spune DNA.
Procurorii au instituit sechestru asiguratoriu pe două terenuri ale fostei ministre.
În acest dosar, Sorina Pintea s-a aflat în arest preventiv din 29 februarie până pe 6 martie 2020, când a fost pusă în libertate, fiind plasată sub control judiciar.