40 de elevi de la grupul catehetic Smulți II, județul Galați, Protopopiatul „Tg. Bujor”, au participat între 15 iulie - 1 august 2025, la mai multe activități, recreative și creative, sub coordonarea preotului paroh.
Îmbinând rugăciunea cu munca, potrivit principiului „ora el labora”, scopul este cel de a redescoperi pacea rugăciunii, dar și unele tehnici legate de vechile meșteșuguri ale țăranului român. În cadrul atelierelor de creație, copiii au învățat meșteșugul țesutului, al olăritului și al confecționării brățărilor (metaniilor). Cei dornici, au exersat arta desenului și pictării icoanelor bizantine. Nu au fost abandonate activitățile de recreere, prin jocuri lego, puzzle, mozaic, șah, remmy și cele de cultură generală.
Pe lângă rugăciune, cei mici au aflat despre cum au copilărit, învățat și trăit Sfinții recent canonizați de Biserica noastră.
Punctul culminant al programului „Vacanța din pridvorul Bisericii” a fost întâlnirea la rugăciune, alături de bunici și părinți, cu prilejul aducerii Icoanei Maicii Domnului de la Adam la Smulți.
Programe catehetice la Brăila
80 de copii din așezările aparținătoare Protopopiatului „Însurăței” s-au bucurat de o excursie care a avut ca itinerariu locuri de rezonanță din municipiul Brăila.
Introspecția a început la capela Așezământului Social Filantropic ,,Sfântul Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, pentru ca apoi cei mici să se bucure de întâlnirea cu frumusețile veșnice de la Mănăstirea din Lacu Sărat, unde au fost impresionați de bogăția de tradiții și obiceiuri, adunată în muzeul așezării mănăstirești.
În program au fost și activitățile recreative, specifice vârstei, dar și o întâlnire cu necuvântătoarele de la Grădina Zoologică.
Astfel de activități, s-au desfășurat și în comunitățile ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul”, județul Brăila - care, pe lângă rugăciune, au vizitat casa în care a locuit Sfântul Dometie. În atenție a fost și Muzeul din Ianca, județul Brăila, unde agricultura s-a îmbinat cu arta de a înfrunta văzduhul, aici existând altădată un aerodrom care a făcut istorie în cel de-al II-lea Război Mondial.
Foto: Arhiva ADJ