Lansarea publicației „Dunărea” a Centrului de Studii academice „Melchisedec Ștefănescu”

Lansarea publicației „Dunărea” a Centrului de Studii academice „Melchisedec Ștefănescu”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Joi, 9 octombrie 2025, de la ora 17,00, la Biserica „Înălțarea Domnului”, în sala Așezământului Filantropic „Sfântul Ioan Gură de Aur” Galați,  va avea loc o manifestare cultural-religioasă care aduce în centrul atenției periodicul „Dunărea”, volumul II - 2025, publicat la Editura Academiei Române.

Revista este susținută de Centrul de Studii Dunărene Brăila-Galați „Episcop Melchisedec Ștefănescu” al Academiei Române, președinte de onoare al amintitului centru fiind Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”,  potrivit hotărârii Înaltului For de Cultură și Știință - Academia Română.

În prezența Părintelui Arhiepiscop Casian, vor vorbi despre cercetare, documentare, despre lucrul anevoios al explorării trecutului - prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, prof. univ. dr. habil. Cristian Nicolae Apetrei, decan al Facultății de Istorie, Filozofie și Teologie (FIFT) din cadrul Univeristății "Dunărea de Jos" Galați, părintele prof. univ. dr. Lucian Vasile Petroaia, director al Departamentului Teologie al FIFT Galați, și părintele Eugen Drăgoi, director onorific al Editurii Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Publicația „Dunărea” a Centrului de studii academice de la Brăila „este - pentru actual configurație administrativă a Dunării de Jos - un eveniment demn de menționat și de reținut în «Calendarul de inimă» al sufletului românesc”, apreciază Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos.

Centrul academic „Melchisedec Ștefănescu” de la Dunărea de Jos a fost înființat la începutul anului 2023, la împlinirea a 200 de ani de la nașterea Ctitorului Eparhiei Dunării de Jos - Vlădica Melchisedec Ștefănescu.

Vrednicul Ierarh s-a născut la 15 februarie 1823, la Gârcina, județul Neamț, și a rămas în amintirea noastră ca un neobosit Arhiereu al lui Hristos, academician, istoric, mare cărturar, iscusit pedagog și ocrotitor al orfanilor.

Este cel care a ridicat Eparhia noastră din cenușa fostei Mitropolii a Proilaviei, înființată prin Decretul 1617 din 17 noiembrie 1864, dat de Domnul Alexandru Ioan Cuza - „cu mila lui Dumnezeu şi voinţă naţională”. Inițial, sediul Eparhiei a fost la Ismail, apoi, în 1878, a fost mutat la Galați, din cauza vitregiilor istorice, reședință unde este și astăzi.

Ctitor al Eparhiei Dunării de Jos, susținător și inspirator al Unirii Principatelor Române după modelului Sfintei Treimi, membru al Academiei Române, patriotul Melchisedec Ștefănescu a fost în toiul problemelor epocii sale, atunci când s-a pus început activității Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai ales când s-a dat „lupta” cea mare cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, pentru obținerea Autocefaliei Bisericii noastre, anul acesta, „Anul Centenar al Patriarhiei Române”, împlinindu-se 140 de ani de la acel moment și un veac de la înființarea Patriarhiei noastre.

Citit 238 ori Ultima modificare Joi, 09 Octombrie 2025 14:18

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro