Cantina de Ajutor Social - mână întinsă pentru 820 de semeni
Foto: Foto: Ionatan Ţuţu

Cantina de Ajutor Social - mână întinsă pentru 820 de semeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

  • Asistaţii Cantinei de Ajutor Social din cadrul Primăriei Galaţi au trecut iarna grea şi sărăcia datorită unui program comunitar consistent

„Mâna noastră întinsă este îndreptată întâi către preşcolarii şi şcolarii care provin din familii sărace monoparentale, din cele cu mulţi copii sau cu părinţi bolnavi. Ponderea copiilor care beneficiază de o masă caldă este în procent de 70 la sută dintre asistaţii noştri; urmează cei cu boli cronice - 15 la sută, diferenţa fiind a pensionarilor cu venituri foarte mici”, ne spune domnul Sterică Croitoru, directorul CAS.

Cu opt lei pe zi

Alocaţia de hrană pentru beneficiarii acestui serviciu al Primăriei Galaţi este de opt lei pe zi de persoană. Cu siguranţă, dacă am încerca această experienţă în propria bucătărie nu ar ieşi cine ştie ce meniuri. Când însă bucatele se prepară „la cazan”, altfel stau lucrurile. „Mâncarea iese mai gustoasă şi vorba românului, unde mănâncă atâtea sute de oameni niciodată oaspeţii nu sunt în plus”, spune Laura Roşca, refent al CAS Galaţi.

Abonamentul la cantină

„Suntem şapte copii în casă şi, zilnic, sora mai mare vine şi ia alimentele pentru cei şapte membri ai familiei care trăiesc din salariul tatălui nostru ce lucrează la ADP. Mai câştigă şi mama câte ceva, că îngrijeşte un bătrân, dar nu ne este prea uşor”, ne spune Jeni S., un copil în vârstă de 11 ani. „Am primit abonamentul de hrană pentru cei patru copii ai mei, pentru ziua în curs şi pe următoarele trei zile. În total am primit paisprezece porţii. De peste un an şi jumătate sunt bucuroasă că abonamentul la masa Cantinei sociale mi-a dat şansa să înţeleg că nimeni nu e singur pe lume. Familia mea, în care doar soţul lucrează şi câştigă zilnic 570 lei pe lună, este salvată datorită acestui program de asistenţă comunitară. Altfel, nu ştiu cum ne-am fi descurcat. Până acum un an şi jumătate în urmă, doar Dumnezeu ne-a ştiut necazurile, fiindcă erau zile când nu aveam o felie de pâine să le pun copiilor pe masă”, zice Virginia Lazăr, în vârstă de 32 de ani.

În al XX-lea an

Anul acesta Cantina de Ajutor Social Galaţi intră în al XX-lea an de activitate. Este locul unde, la o masă imaginară - rotundă şi mare - se întâlnesc sărăcia cu bucuria;  milostenia şi solidaritarea creştină.

 Anul trecut media asistaţilor CAS a fost de 850. Şi ieri ca şi astăzi, semenii noştri cu mai puţine posibilităţi ştiu că aici, la vremuri de răstrişte, au asigurată pâinea cea de toate zilele. Grija aceasta le dă credinţa şi nădejdea că nimeni nu e singur pe pământ şi că pot înfrunta necazurile mai departe.
Citit 3751 ori Ultima modificare Joi, 05 Aprilie 2012 13:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.