Arestat pentru port de baston

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un echipaj de jandarmerie aflat în cartierul I.C. Frimu, marţi, la ora 22,30, a observat un grup de şase tineri care afişau un comportament suspect.

Jandarmii le-au solicitat tinerilor să se legitimeze, iar în urma controlului corporal preventiv, asupra unuia dintre ei au descoperit un baston telescopic metalic, ascuns în interiorul hainei. Gălăţeanul Florin R., de 20 ani, le-a declarat jandarmilor că a cumpărat bastonul de pe internet şi îl foloseşte doar pentru a se apăra, în cazul unui conflict.

Jandarmii l-au invitat la sediul Jandarmeriei Galaţi unde i-au făcut dosar penal pentru port ilegal de armă albă, documentele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Tot marţi, jandarmii au amendat alte şase persoane cu suma de 800 de lei, pentru refuz de legitimare, consum de băuturi alcoolice în locuri care nu erau special amenajate, precum şi pentru injurii aduse altor cetăţeni.

Citit 918 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.